Live

Temperaturi mai mari decât cele normale în luna iunie. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Meteorologii anunță vreme rece în ultima săptămână din mai, urmând ca temperaturile să crească la începutul lunii iunie. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, în prima lună de vară din acest an temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei. 

Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025

Meteorologii anunță că valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în jumătatea estică a țării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea estică a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice, iar în rest va fi deficitar.

Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în extremitatea de sud-vest a teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, dar și local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 09.06.2025 – 16.06.2025

Potrivit ANM, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 16.06.2025 – 23.06.2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în extremitatea de sud-vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice și sudvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Toamna începe cu temperaturi peste normal. Cum va fi vremea până la sfârșitul lui septembrie. Estimările ANM

Cod galben de ploi torențiale și Cod portocaliu în Covasna, Constanța, Brașov și Mureș. Ce temperaturi sunt anunțate în București

Cod galben de furtuni: ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe. Zonele vizate și vremea la București HARTĂ

HARTĂ Cod galben de caniculă și furtuni în România: ANM anunță temperaturi de până la 37 de grade, ploi torențiale și vijelii

Partenerii noștri