România, între depresie colectivă și ambiție: de ce politica externă poate schimba starea de spirit a unei națiuni
În aceste zile, la Strasbourg, am discutat cu mulți parteneri europeni, din familii politice diferite. Un lucru e clar: România este ascultată atunci când este coerentă, serioasă și prezentă. În plenul APCE, interacțiunea cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, mi-a amintit de România din perioada preaderării la Uniunea Europeană. Perspectiva aderării la UE face Republica Moldova mai ambițioasă, mai disciplinată și mai determinată, adică exact așa cum a fost România înainte de 2007. Ambiția schimbă comportamente și da, schimbă și starea de spirit a unei națiuni.
Pentru că România are însă, astăzi, o problemă mai profundă decât cea a dosarelor externe: o problemă de stare de spirit. Nu traversăm doar o perioadă de dificultăți economice sau de instabilitate politică. Traversăm ceva mai grav: o stare de pesimism generalizat, apropiată de o depresie colectivă.
Datele sunt greu de ignorat.
76% dintre români cred că România merge într-o direcție greșită.
Doar 19% mai văd direcția ca fiind bună.
Iar 63% se așteaptă ca situația lor economică și nivelul de trai să se înrăutățească față de 2025. Doar 7% mai cred într-o îmbunătățire.
Aceste cifre nu descriu doar nemulțumire. Descriu o societate care nu mai vede un orizont clar, care nu mai are repere de ambiție și care nu mai crede că lucrurile pot evolua în bine.
Într-un asemenea climat, nu ar trebui să ne mire deloc că discursul urii prinde rădăcini și că radicalii câștigă teren. Extremismul nu apare din senin. Se hrănește din frustrare, frică și lipsă de perspectivă. Dacă oamenii nu aud mesaje clare despre viitor, despre unde vrem să ajungem ca țară, cineva le va oferi mesaje simple, agresive și false.
De ce politica externă contează mai mult decât credem
Politica externă este adesea percepută ca un domeniu abstract, tehnic, rupt de viața de zi cu zi. În realitate, este unul dintre instrumente prin care un stat poate construi încredere, mândrie și direcție. România are nevoie, mai mult ca oricând, de obiective externe ambițioase, clare și măsurabile, care să arate că țara nu stă pe loc, că merge înainte și că joacă într-o ligă serioasă.
Un exemplu concret? Pașaportul românesc.
Astăzi, pașaportul românesc este decent, dar nu excepțional. În timp ce unele state au acces fără viză în aproape întreaga lume, românii încă au nevoie de vize pentru state unde multe alte națiuni europene intră liber. Suntem în spatele unor state precum Ungaria, Letonia, Slovacia, Malta, Grecia, Cehia sau Irlanda. Unele state călătoresc fără viză în 192 de state sau 188 sau 185, etc., România în ... 120 de țări.
Pașaportul este mai mult decât un document de călătorie. Este un indicator de încredere internațională, de stabilitate, de seriozitate a statului.
Prin urmare, vă întreb: de ce să nu avem un obiectiv explicit și ambițios? România să ajungă în topul mondial al puterii pașapoartelor!
Asta înseamnă muncă diplomatică, consecvență, credibilitate. Dar mai ales înseamnă să ne asumăm o țintă mare, nu să ne mulțumim cu „merge și așa”.
Visa Waiver: o lecție de perseverență
Decizia SUA de a suspenda includerea României în Visa Waiver este o chestiune temporară, din motive mai mult sau mai puțin discutate public. Nu este un eșec ireversibil. Important este ce facem mai departe.
Alte state din regiune au trecut prin situații similare. Ungaria, de exemplu, a avut anumite dificultăți, dar acestea au fost depășite. Începând cu septembrie 2025, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) a restabilit complet statutul Ungariei în programul Visa Waiver, eliminând restricțiile impuse în 2023 care limitau valabilitatea ESTA la un an și o singură intrare. Cetățenii maghiari pot călători din nou în SUA pentru turism sau afaceri (maximum 90 de zile) cu o autorizație ESTA validă timp de doi ani.
Pentru a reintra pe traiectoria corectă către Visa Waiver, este nevoie de o abordare lucidă și pragmatică. România trebuie să își identifice și să își activeze canalele de comunicare adaptate actualei administrații de la Washington, unde contactele politice, mesajele clare și demonstrarea utilității strategice contează enorm. În plus, este esențială reconstruirea încrederii politice, prin dialog direct și constant cu instituțiile americane relevante: DHS, Departamentul de Stat și structurile de securitate.
OCDE: nu doar aderare, ci disciplină pe termen lung
Nu în ultimul rând, aderarea la OCDE este un obiectiv strategic corect și deja asumat. OCDE înseamnă politici publice mai bune, transparență, guvernanță, predictibilitate. Dacă ne ținem de plan și livrăm, beneficiile nu vor fi doar economice, ci și de imagine și încredere internațională.
De ce toate acestea contează în lupta cu extremismul
Extremiștii nu cresc pentru că au soluții. Cresc pentru că oamenii nu mai văd luminița de la capătul tunelului, pentru că pare că nu mai au perspective. Dacă statul nu comunică direcție, alții vor comunica furie. Și o fac deja foarte bine.
Obiectivele externe clare, bine comunicate și atinse pot fi folosite apoi în campanii de comunicare inteligente, care să redea oamenilor sentimentul că România avansează, că nu e blocată, că are un viitor.
Nu propagandă, ci fapte, rezultate, direcție. Atâta timp cât starea de spirit a societății rămâne una de depresie colectivă, radicalii vor avea teren fertil. Dacă însă România începe din nou să creadă în ea însăși, extremismul va rămâne fără combustibil.
Așa cum un om aflat în depresie începe să se ridice prin recâștigarea unui sens și a unei direcții, și România poate ieși din această stare prin ambiție, disciplină și pași concreți. Un țel mare – precum recâștigarea accesului în Visa Waiver sau consolidarea statutului internațional – poate fi ancora de care o societate are nevoie pentru a-și recăpăta încrederea în sine.
Politica externă nu rezolvă tot. Dar poate fi exact scânteia de ambiție de care avem nevoie acum.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News