Live

Video ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce insistă PSD să păstreze plafonarea la alimentele de bază?

Claudiu Pândaru Data publicării:
Jurnaliștii Digi24 Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

„De ce insistă PSD să păstreze plafonarea la alimentele de bază?", o întrebare la care răspund Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. Florin Negruțiu explică: „PSD insistă cu ideea plafonării pentru că este plafonat în niște idei fixe din trecut. În realitate, plafonarea n-a dus la ieftiniri, ci la dezechilibre și găuri în bugetul oamenilor." Claudiu Pândaru subliniază: „Plafonarea este o operațiune de marketing. Sună bine și dă bine la public. Dar la finalul zilei, ne-am furat căciula."

Discuția integrală:

Claudiu Pândaru: PSD insistă ca plafonarea la alimentele de bază să nu fie cumva ridicată. Deși economiști, chiar și Consiliul Concurenței, atrag atenția că în realitate nu-i ajută pe cumpărători, că cei mai dezavantajați sunt producătorii români, culmea, adică cei care plătesc taxe, impozite, creează locuri de muncă, mare parte dintre ei din zone defavorizate rurale, care ajută și economia locală, cu toate astea, PSD o ține sus și tare: Nu trebuie renunțat la plafonare. De ce insistă atât de mult cu această măsură PSD-ul? 

Florin Negruțiu: PSD-ul insistă cu ideea plafonării pentru că este plafonat în niște idei fixe care vin din trecut. Și o idee fixă a PSD-ului este că statul știe ce are de făcut în economia privată. Poate să intervină nu doar prin taxe și impozite și reglementări, dar poate să intervină și atunci când este vorba de fixarea prețurilor. Altfel spus, PSD-ul vine în piață, în Piața Obor, cu mercurialul și spune între prețurile astea și asta e voie să vinzi. Dacă ar fi fost o idee pe termen scurt, poate că s-ar fi justificat. Adică, da, poți să intervii pe o piață dereglementată în momentul în care se produc anumite dezechilibre, în situații excepționale, când intervenția statului este necesară. Dar să o ții așa cu plafonarea prețurilor la alimentele de bază înseamnă o intervenție împotriva pieței. Prețul se face la intersecția între cerere și ofertă și ai remarcat foarte bine scumpirile alea se duc, dar în alte prețuri.

În final, omul o plăti mai puțin la pâine, dar nu-și cumpără numai pâine. Își cumpără și șampon. Mărirea aia care ar trebui să fie la pâine se duce în șampon sau în alte produse. Coșul în final devine mai scump și asta vede oricine. Oricine merge la piață sau la supermarket vede că ideile astea geniale ale partidului nu au niciun fel de efect economic benefic. Toate ideile PSD-ului privind plafonările și la ambele alimente, și la energie au produs, de fapt, mari dezechilibre și au produs, de fapt, mari găuri în bugetele oamenilor. În final, oamenii au plătit mai mult, nu mai puțin.

Claudiu Pândaru: O operațiune de marketing sună bine, sună bine și nu au cum să renunțe, în opinia lor, la ceva ce sună bine. În plus, senzația mea în aceste săptămâni este că sunt o serie de subiecte pe marginea cărora se negociază, fiecare încercând să pară că este inflexibil în privința unuia dintre ele, pentru a obține cu totul altceva în altă direcție. La finalul zilei însă, când tragi linie, banii sunt aceiași, deficitul este același, bugetul nu se lățește, colectarea nu crește. Deci, toate aceste operațiuni de plafonare, de neplafonare, de stabilire arbitrară a prețurilor dintr-o piață liberă se pot subjuga unei expresii românești mai vechi: ne-am furat căciula.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Leo Messi și-a văzut presupusa amantă la Mondial și s-a dus direct la ea! Ce a urmat a strâns 4,6 milioane de vizualizări

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Radu Miruță spune în ce condiții USR ar vota un guvern monocolor PSD

Petrișor Peiu neagă că AUR ar fi provocat criza politică. Ce spune despre moțiunea de cenzură și suspendarea președintelui

Siegfried Mureșan îi răspunde lui Adrian Câciu: „PNL nu va face o nouă coaliție cu PSD și nu ne vom despărți de USR”

Siegfried Mureșan atacă din nou PSD: „Nu urmărește să rezolve urgențele țării. Vrea doar recucerirea puterii totale în stat”

Partenerii noștri