Live

22 tone de deșeuri din aluminiu și combine frigorifice uzate au fost oprite în vamă, la intrarea în țară

Data publicării:
22 tone de deșeuri din aluminiu și combine frigorifice uzate au fost oprite în vamă, la intrarea în țară. Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din Vărșand și Borș au oprit la intrarea în țară două TIR-uri care conțineau deșeuri de aluminiu și combine frigorifice uzate.

Polițiștii au oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand un TIR, condus de un cetăţean român în vârstă de 63 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic și componente electronice, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, citat de Mediafax.

În urma analizei documentelor prezentate, s-a constatat faptul că încărcătura nu îndeplinește condițiile legale de intrare în țară, șoferul neavând documentația necesară pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 14.697 de kilograme de deşeuri.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au verificat un TIR condus de un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, combine frigorifice de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 8.000 de kilograme de combine frigorifice uzate care erau de fapt deşeuri, încărcătură pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară.

În ambele cazuri, autoritățile au decis să nu permită intrarea în țară a celor două TIR-uri și a mărfurilor transportate.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Philip Morris International donează Poliției de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

(P) Fiecare român aruncă la gunoi 129 de kilograme de alimente pe an

România a oprit la frontieră 116 oameni din Rep. Moldova plătiți de Ilan Șor pentru a protesta la București în timpul congresului PPE

Şapte ucraineni au vrut să fugă peste Prut cu o barcă şi două saltele gonflabile. Au fost prinși în județul Iași

Partenerii noștri