Live

Alertă falsă cu bombă la stația de metrou Eroilor

Data actualizării: Data publicării:
Stați

O persoană de 55 de ani din judeţul Olt a sunat la 112 anunţând că în staţia de metrou Eroilor se află un dispozitiv exploziv, a anunţat vineri Poliţia Capitalei. În urma verificărilor, s-a stabilit că alerta cu bombă a fost falsă, scrie Agerpres.

"Vineri, în jurul orei 08,15, un bărbat a anunţat prin apel 112 că la staţia de metrou Eroilor se află un dispozitiv exploziv. La faţa locului au sosit poliţişti ai Secţiei 17 şi Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public - Serviciul Metrou, care au evacuat staţia de metrou", precizează sursa citată.

Stația Eroilor a fost închisă timp de 45 de minute

Staţia de metrou Eroilor a fost închisă vineri dimineaţa timp de 45 de minute în urma alertei cu bombă semnalată printr-un apel la 112, trenurile de metrou circulând fără oprire prin această staţie, informează Metrorex.

"Informăm publicul că astăzi, 19 iunie 2020, la ora 08:35, în urma unui apel la Serviciul de Urgenţă 112, Poliţia Metrou a fost sesizată pentru evacuarea călătorilor din staţia de metrou Eroilor. Personalul Metrorex a acţionat conform procedurilor, colaborând cu instituţiile specializate. Staţia de metrou Eroilor a fost închisă, iar trenurile de metrou au circulat fără oprire prin staţie. Călătorii au fost informaţi prin instalaţiile de sonorizare din staţii şi din trenuri cu privire la circulaţia trenurilor. La ora 09:22 staţia de metrou Eroilor a fost redeschisă iar circulaţia s-a reluat în condiţii normale", se precizează în comunicatul companiei.

Vineri dimineață o persoană a sunat la 112 spunând că a plasat o bombă în stația de metrou Eroilor. Mai multe echipaje de poliție și jandarmi au sosit la fața locului, perimetrul fiind securizat. Ulterior, alerta s-a dovedit falsă.

Ofițerii serviciului pirotehnic au căutat în subteran eventualul material explozibil anunțat. Au fost aduși și câini special antrenați pentru detectarea materialelor explozibile. Toată lumea a fost evacuată, iar călătorii au fost îndrumați către stațiile de autobuz din zonă.

Știre în curs de actualizare

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Exercițiu NATO într-o stație de metrou din Londra. Au fost simulate atacuri în profunzime împotriva Rusiei

Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Păcii. Circulația metroului este afectată

Polonia ia în considerare construirea unor rețele de metrou în marile orașe, concepute să fie folosite și ca adăposturi antiaeriene

„E vremea să mai vină şi norocul”: scumpirea biletelor la metrou, „întreruptă”, anunță Radu Miruță. Șefa Metrorex ar putea fi demisă

Partenerii noștri