Live

Video Braşov: Bărbat accidentat, extras de salvamontişti din zona Văii Viştişoara după o intervenţie de 16 ore

Data publicării:

Un bărbat accidentat în zona Văii Viştişoara, pe Muchia Zănoaga, în Munţii Făgăraş, a fost predat în siguranţă echipajului SMURD sosit la baza muntelui, după o intervenţie a salvamontiştilor de aproape 16 ore.

„După aproximativ 16 ore de la primirea apelului, victima a fost predată în siguranţă echipajului SMURD sosit la baza muntelui. Celelalte persoane care făceau parte din grup au fost coborâte, de asemenea, în condiţii de siguranţă, fără a necesita îngrijiri medicale”, a anunţat Salvamont Braşov pe facebook.

Potrivit salvatorilor, intervenţia a fost una deosebit de complexă şi de lungă durată, desfăşurată în condiţii dificile, cu temperaturi negative şi într-o zonă foarte greu accesibilă, caracterizată de teren accidentat, care a îngreunat semnificativ deplasarea şi manevrele de salvare.

„Finalizarea cu succes a acţiunii a fost posibilă datorită unei colaborări exemplare între cei 18 salvatori montani implicaţi, care au acţionat coordonat şi susţinut pe întreaga durată a intervenţiei” se menţionează în postare.

Salvamontiştii care i-au acordat victimei primul ajutor la faţa locului au constatat multiple traumatisme la picioare, spate şi coaste.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, preluarea victimei cu elicopterul nu a fost posibilă. Echipa Serviciului Judeţean Salvamont Braşov a transportat terestru victima către baza muntelui, bărbatul, conştient şi cooperant, fiind predat unui echipaj medical specializat.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Tatăl unui supraviețuitor al accidentului din Timiș a ajuns în România și a descris într-un cuvânt condițiile din spital

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

123 de persoane, salvate de pe munte în doar 24 de ore. Anunțul Salvamont

Tânăr arestat după ce a provocat un incendiu într-o biserică din Braşov şi a agresat o femeie care vindea lumânări

Un bărbat de 35 de ani a murit, după ce a fost trimis de 2 ori acasă de la UPU. Medicii i-ar fi spus că se simte rău din cauza frigului

O femeie a mers în fustă pe pârtia de schi. Avertismentul Salvamont: „S-a înregistrat un record negativ. Mulți turiști s-au accidentat”

Partenerii noștri