Live

Chinezii, cei mai buni din lume la testele PISA. Românii, mai deștepți decât bulgarii

Data actualizării: Data publicării:
Clasamentul PISA pe anul 2018

Asia a strălucit încă o dată în clasamentul PISA, publicat marţi: China şi Singapore ocupă primele două locuri în acest studiu de referinţă din domeniul sistemelor de educaţie din lumea întreagă, întocmit la fiecare trei ani de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), informează AFP, citată de Agerpres.

Mai multe ţări asiatice figurează în fruntea clasamentului secţiunii "lectură", subiectul cel mai dezvoltat în noua ediţie a studiului, dar şi în fruntea topurilor întocmite la secţiunile "matematică" şi "ştiinţe". Patru metropole şi provincii chineze (Beijing, Shanghai, Jiangsu, Zhejiang) au ocupat primul loc, urmate de Singapore, Macao (China), Hong Kong (China), Estonia şi Canada.

Acest studiu, care evaluează din anul 2000 competenţele în ştiinţe, matematici şi lectură pentru elevii în vârstă de 15 ani, a devenit o referinţă mondială, fiind monitorizat cu mare atenţie de guvernele lumii.

În clasamentul pe 2018, România a înregistrat scoruri sub media mondială la toate cele trei secţiuni. Astfel, ţara noastră a obţinut la secţiunea "lectură" un scor de 428 (media mondială fiind de 487), la secţiunea "matematică" un scor de 430 (media mondială este 489) şi la secţiunea "ştiinţe" un scor de 426 (media mondială este 489).

Testele au fost realizate în mai 2018 pe 600.000 de tineri din 79 de ţări şi teritorii, un eşantion reprezentativ pentru 32 de milioane de elevi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Petrişor Peiu, despre rezultatele PISA: Mai rău ca noi stau doar Republica Moldova şi Bulgaria. Consecinţele sunt dramatice

Robotul umanoid care ar putea deveni ajutor în casă și „însoțitor” al oamenilor a intrat în producție de serie în China

Cristian Bușoi: „România are o țintă de 10 GW de energie solară și eoliană până în 2030. Următoarea prioritate este stocarea”

Dovezi ale sprijinului Chinei pentru industria militară a Kremlinului. Materiale pentru mii de drone, trimise în Rusia

Partenerii noștri