Exclusiv Daniel David: „N-ai cum să mergi la școală fără apă potabilă”. Cât timp vor mai face copiii din localitățile afectate cursuri online
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la Digi24 că școlile din localitățile afectate de criza apei vor rămâne online până la finalul acestei săptămâni. Oficialul spune că lipsa apei potabile face imposibilă desfășurarea cursurilor în siguranță, iar o decizie pentru săptămâna viitoare va fi luată după o analiză cu autoritățile locale.
Viața elevilor navetiști din satele de munte: cum arată drumul spre școala de la peste 1.300 metri altitudine
Goana după rechizite a început mai devreme anul acesta. Cum se explică graba părinților și cât cântăresc preferințele copiilor
Campusul-fantomă din vestul țării: cum a ajuns o investiție de 7 milioane de euro să ruginească, de 18 ani, în mijlocul câmpului
Proiectul tăierii burselor sociale pe perioada vacanțelor, aspru criticată. Ce spun părinții afectați: „Nu mi se pare corect”
Legea salarizării. Dragoș Pîslaru anunță schimbări majore pentru Educație și Sănătate: Totul depinde acum de responsabilitatea politică
Călin, șeful de promoție cu notițe devenite legendă. Povestea tânărului de 10 pe linie, la Medicină
Dezastrul lăsat în urmă de furtuni: doi oameni răniți la Târgu Jiu, prin unele curți din Prahova se poate trece cu barca
Bătălia pentru catedră: peste 37.000 de profesori au susținut examenul de titularizare. „Dau a cincea oară, pentru că nu sunt posturi”
Grevă de avertisment în aproape 500 de spitale din țară din cauza legii salarizării. Sindicatele amenință cu grevă generală
„Informațiile sunt că până la sfârșitul săptămânii, cu siguranță, după aceea vom face o analiză, vom vedea ce ne spun și autoritățile care răspund practic în legătură cu această problemă și vom decide și pentru săptămâna viitoare, într-o formă sau alta. Deocamdată, sigur, până la sfârșitul săptămânii cursurile sunt online, în condițiile în care, până la urmă, este important să se desfășoare procesul educațional în siguranță”, a spus ministrul.
Daniel David a explicat că lipsa apei potabile a făcut imposibilă menținerea școlilor deschise.
„Nu era apă potabilă. N-ai cum să fii la școală într-o instituție atâtea ore fără să ai acces la apă potabilă, indiferent ce artificii am fi găsit cu apă îmbuteliată sau alte variante. Este mai sigur ca în această săptămână copiii să facă învățământul online și, repet, vom comunica ce se va întâmpla săptămâna viitoare, când vom avea și noi mai multe informații”, a declarat el.
Ministrul a mai precizat că școlile și elevii au experiență cu predarea online și au resursele necesare pentru a continua cursurile în acest format.
„Noi am trecut printr-un învățământ online în pandemie, o perioadă mai lungă de timp. Școlile au dotările necesare, copiii au acces la instrumente. Dacă sunt probleme, vor fi semnalate. N-am primit deocamdată semnalări din partea părinților sau din partea profesorilor că ar fi probleme”, a spus Daniel David.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News