Video Călin, șeful de promoție cu notițe devenite legendă. Povestea tânărului de 10 pe linie, la Medicină. „N-a fost o presiune”
Săptămână cu emoții la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Peste 1.700 de absolvenți de medicină și-au luat rămas bun de la profesori, după șase ani. Studiul nu s-a încheiat, însă, pentru că în toamnă vor da rezidențiatul. Printre ei se numără și Călin, un student de nota 10 pe linie, ale cărui notițe au devenit, în timp, sursă de inspirație pentru mii de elevi. „N-a fost o presiune”, spune mama tânărului.
Lacul Techirghiol se evaporă. Imagini cu peisajul dezolant, după ce apele s-au retras zeci de metri: „Mirosul e deranjant”
Controale de urgență după scandalul crizei citostaticelor. Ce promisiuni face Cseke Attila, ministrul interimar al sănătății
Goana după rechizite a început mai devreme anul acesta. Cum se explică graba părinților și cât cântăresc preferințele copiilor
Matcha și pilates, noul stil de viață al tinerelor românce. Ce ascunde trendul devenit rutină în rândul pasionatelor de lifestyle
Campusul-fantomă din vestul țării: cum a ajuns o investiție de 7 milioane de euro să ruginească, de 18 ani, în mijlocul câmpului
Proiectul tăierii burselor sociale pe perioada vacanțelor, aspru criticată. Ce spun părinții afectați: „Nu mi se pare corect”
Legea salarizării. Dragoș Pîslaru anunță schimbări majore pentru Educație și Sănătate: Totul depinde acum de responsabilitatea politică
Cum se scurg bani din sistemul de sănătate. Șeful CNAS: „De unde ne-am dat seama? Au uitat să întrebe dacă pacienții mai sunt în viață”
Călin este șef de promoție la UMF Iași. Tot parcursul lui educațional, încă din copilărie, a însemnat numai note de 10. Spune că și-a dezvoltat propria tehnică de învățare, care a devenit sursă de inspirație și pentru alți studenți.
„Există niște notițe pe care mi le-am făcut eu, la un moment dat, la diverse materii și acum au ajuns să circule în toată facultatea și toată lumea mă cunoaște după aceste notițe”, povestește Călin Vameșu, șef de promoție la UMF Iași.
„Știu că se pune foarte mare presiune pe media 10. N-a fost o presiune, a fost un standard pe care el și l-a propus”, spune Cristina Vameșu, mama lui Călin.
Convins de faptul că România are nevoie de medici buni, tânărul vrea să dea rezidențiatul la Iași, deși când a început facultatea avea altă părere.
„Când am intrat în spitale și le-am văzut pe toate, mi-am dat seama că, de fapt, sunt foarte dotate, avem echipamente ca în străinătate și mi se pare că aici medicii sunt foarte bine pregătiți”, mai spune Călin.
„Vor avea de-a face cu pacienți și, oricâtă tehnologie ar folosi, empatia și dragostea față de pacient contează enorm!”, e de părere Anton Knieling, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Iași.
Printre absolvenți au fost și peste 400 de studenți străini. Hassan e din Maroc și a vrut să învețe medicina în limba română, deși ar fi putut opta pentru predarea în franceză sau engleză.
„M-am gândit la pacienți, când o să fac stagii. Sunt pacienți care nu vorbesc franceză sau engleză”, spune Hassan Oulad Ahmed, absolvent UMF Iași.
Pentru absolvenți urmează examenul de rezidențiat, care va avea loc în noiembrie.
„E stresant! Urmează o vară de stat acasă și învățat”, mărturisește o tânără.
„Este un examen care măsoară, cumva, cât de mult poți să te concentrezi și să muncești, nu-i neapărat de inteligență”, e de părere o altă tânără absolventă.
Anul acesta, cea mai mare concurență la admitere la UMF Iași este la Medicină Dentară, unde sunt 4 candidați pe un loc.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News