Live

Ministrul Educației, despre rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului: La fiecare 3 candidaţi, unul va avea motive să zâmbească

Data publicării:
Rezultate bac 2026, sesiunea de toamnă. Foto Getty Images

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, anunţă luni seară că rezultatele cele de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat ar urma să fie publicate, marți, până la ora 09.00 şi precizează că, la fiecare trei candidaţi, unul va avea motive să zâmbească.

„Ne-am planificat ca mâine, până la ora 9, să publicăm online rezultatele acestei sesiuni de Bacalaureat. La fiecare trei candidaţi, unul va avea motive să zâmbească”, a scris pe Facebook, ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian.

Acesta are şi un mesaj pentru cei care nu vor reuşi să promoveze examenul: „Celor care nu vor reuşi de această dată le spun că un examen nereuşit acum nu închide drumul lor mai departe. Îi încurajez să se pregătească în continuare, iar zâmbetul va fi al lor în 2027”.

Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris, în total, la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, care a început în 3 august cu probele de evaluare a competenţelor. Probele scrise au avut loc din 10 august.

Rezultatele vor fi afişate pe 18 august, urmate de depunerea eventualelor contestaţii, iar rezultatele finale vor fi comunicate pe 24 august.

La prima sesiune s-au înscris aproape 131.000 de candidaţi, iar rezultatele finale, după contestaţii, au arătat o rată de succes de 76,9%.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rezultate bacalaureat 2026: Cea mai mare rată de promovare în sesiunea de toamnă. Câți candidați au trecut examenul

Un bărbat din Botoșani a susținut bacalaureatul la 69 de ani. A treia probă o va da anul viitor „ca să se pregătească”

Contestații la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Când începe depunerea cererilor și cum pot fi vizualizate lucrările

Ce spune Daniel Funeriu despre scorul de la prezidențiale: „Nu am reușit să conving. Însă, ideile mele au reușit”

Partenerii noștri