Live

Mircea Dumitru, despre rezultatele testelor PISA: Avem o școală de elevi spectatori

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Elevii români merg la școală ca la un spectacol pe care sunt obligați să-l urmărească, deși nu le place și nu-l înțeleg, spune rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru. Potrivit fostului ministru al Educației din 2016, rezultate la testele PISA sunt efectul bâlbăielior și încercărilor eșuate de a reforma, în ultimii 30 de ani, sistemul de educație.

Rezultatete PISA proaste de anul acesta sunt de fapt consecința a cel puțin 30 de ani de bâlbâială și încercare foarte amatoristă de a reforma sistemul de educație, care au condus la ceea ce vedem acum. La această degringolada și această mișcare descendentă a calității. Nu cred că e vorba aici doar de un singur personaj politic, oricât de important ar fi în momentul de față. Sunt generații întregi care nu au făcut ceea ce trebuie la timp. Testele acestea au o anumită relevanță, pentru că ele trebuie să măsoare în ce fel sunt interiorizate și folosite în mod real aceste cunoștinte de către elevi, ori ceea ce nu poate să creeze școala, nu creează de foarte mulți ani - nu de acum, de câteva săptămâni, de când e doamna Anisie ministru - nu poate să creeze acel gen de motivație pentru elev, în care elevul să simtă că acolo este într-adevăr vorba de viitorul vieții sale. Avem o școală de spectatori. Elevii vin la școală ca la un spectacol rău, pe care sunt obligați să-l urmarească, dar ei nu sunt deloc implicați”, a spus Mircea Dumitru, la Jurnalul de seară.

România este la coada Uniunii Europene, cu cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA. Evaluarea internațională care arată cât de pregătiți sunt elevii la matematică, științe și citire.

Suntem pe locul 47 din 79, iar 44% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, adică nu înțeleg un text la prima vedere.

În fața dezastrului, ministrul Educației a spus că punctajul nu este relevant, apoi s-a răzgândit. Vrea să schimbe reguli la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să memoreze comentarii, ci să primească subiecte care dezvoltă gândirea.

Nemulțumire și în Germania în legătură cu testele PISA

China şi Singapore, unde educaţia copiilor este prioritatea numărul 1, sunt şi anul acesta în fruntea clasamentului PISA. Din Europa se remarcă Estonia, o țara mică, din fosta URSS, care a depăşit toate marile puteri ale continentului.

Rezultatele testelor au stârnit discuţii despre performanţele sistemului educaţional şi în alte ţări. De pildă, în Germania, problema care se pune este că elevii sunt doar pe locul 20 din 79. Foarte mulți sunt supărați pentru că țara este clasată în urma unora din Asia.

În același timp, la nivel global, studiul trage un semnal de alarmă asupra faptului că nu s-a înregistrat nicio ameliorare în cei 20 de ani, de când se fac astfel de teste.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a ajuns Estonia să depășească chiar și Finlanda la testele PISA. Cele două elemente care au dus-o pe primul loc în UE

Deca, despre rezultatele dezastruoase la testele PISA: Nu am înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor

Dezastru la testele PISA. România e pe penultimul loc în UE. Elevii români sunt la nivelul de competență 2, considerat critic

Fost ministru, posibil colaborator al Securității

Partenerii noștri