Live

Adolescentă de 16 ani, ucisă pe câmp. Prietenul ei a fost reținut

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/George Călin

O adolescentă în vârstă de 16 ani dintr-o comună ieşeană a fost găsită moartă pe un câmp, având mai multe lovituri în zona capului, cel care a ucis-o fiind prietenul fetei, care şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut, informează News.ro.

Potrivit anchetatorilor, cel care a sunat la 112 a fost chiar prietenul tinerei, în vârstă de 20 de ani, care a spus că a găsit-o pe fată pe un câmp situat la trei kilometri de localitatea Hălăuceşti şi că aceasta avea urme de lovituri în zona capului.

Un echipaj al Ambulanţei a mers la faţa locului, medicii constând decesul fetei. Cadavrul tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, unde va fi făcută necropsia.

Tânărul a fost audiat de către procurori pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, iar după ce a negat că el ar fi autorul crimei, şi-a recunoscut în cele în urmă fapta.

Sâmbătă dimineaţă, el a fost reţinut, apoi a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei. În funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, anchetatorii vor decide dacă vor solicita judecătorilor emiterea mandatului de arestare pe numele tânărului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Bacău și-a ucis soţia şi cumnata, apoi a încercat să se sinucidă

O valiză cu ceea ce părea a fi un cadavru a declanșat o anchetă în Australia. Poliția a aflat că, de fapt, era o păpușă

Cadavru găsit îngropat în curtea casei unui bărbat dat dispărut de 5 luni. Ipoteza luată în calcul de polițiști

O britanică a fost găsită moartă într-o valiză abandonată într-o clădire din Atena. Victima, identificată cu ajutorul Interpol

Partenerii noștri