Live

Dîncu: Avionul ucrainean care a aterizat la Bacău s-a rătăcit. Aeroportul de pe care a plecat era distrus

Data publicării:
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit joi seara, la Digi24, despre aterizarea unei aeronave de luptă a Forţelor Ucrainene pe teritoriul României, la Bacău. Foto: Profimedia

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit joi seara, la Digi24, despre aterizarea unei aeronave de luptă a Forţelor Ucrainene pe teritoriul României, la Bacău. „A fost efectiv un accident” şi există discuţii privind întoarcerea pilotului în ţara vecină, a spus Dîncu.

„În această dimineaţă, forţele noastre aeriene au interceptat un avion ucrainean care a coborât pe aeroportul din Bacău. A fost un accident, pentru că se vedea din start, am văzut că avionul era rătăcit, venea spre teritoriul României, a fost interceptat, s-a constatat că acest tânăr pilot se rătăcise, dar de fapt nici nu mai avea unde să aterizeze înapoi, pentru că aeroportul de pe care a plecat era distrus şi a ajuns cu bine în România”, a afirmat Dîncu, la Digi24.

El a adăugat că pilotul aeronavei „a cooperat, a fost intervievat şi de autorităţile ucrainene”.

„Există în acest moment discuţii şi evaluăm din punct de vedere legislativ ca să putem să acceptăm să se întoarcă pilotul în Ucraina. Sunt chestiuni care ţin de legea internaţională, dar rezolvăm acest lucru, pentru că a fost efectiv un accident. Am făcut un schimb de mesaje cu ministrul Reznikov (Oleksiy - n.r.). Şi-a cerut scuze pentru acest incident şi ne-a rugat să-l sprijinim să se întoarcă acasă”, a mai spus ministrul român al Apărării.

Joi dimineaţa, două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO au decolat în jurul orei 6:15, pentru clarificarea unei situaţii aeriene referitoare la un zbor neautorizat în partea de nord a României, care se apropia de spaţiul aerian naţional.

„Cele două aeronave militare române au aplicat cu stricteţe procedurile naţionale şi regulile internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, procedând la interceptarea şi identificarea vizuală a aeronavei care intrase în spaţiul aerian românesc. Aeronava respectivă, un Suhoi 27 aparţinând Forţelor Aeriene Ucrainene, a fost escortată pentru aterizare imediată pe Baza 95 Aeriană Bacău, operaţiune încheiată la ora 7:05. După aterizare, pilotul militar ucrainean s-a pus la dispoziţia autorităţilor române, urmând a fi luate măsurile legale care se impun în aceste situaţii”, a precizat MApN.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

50 de militari ucraineni vor veni în România, să se antreneze pe avioane F-16

Ferrari-ul furat al unui pilot de Formula 1 a fost găsit după 28 de ani. Cum arată bolidul și cât valorează

Ucrainenii au doborât două avioane de luptă rusești Su-34. „Am distrus zece avioane în zece zile”

Un pilot crede că a rezolvat unul dintre cele mai vechi mistere ale aviației: unde a căzut avionul Ameliei Earhart

Partenerii noștri