Video&Foto Incendiu puternic în Sectorul 6 al Capitalei: o femeie a murit, altă persoană e rănită. Intervenție de urgență: mașini în flăcări
O femeie a murit, iar o altă persoană este rănită în urma unui incendiu violent izbucnit vineri, în jurul orei 13:00, la un autoturism din Sectorul 6 al Capitalei. Flăcările au cuprins inițial un singur vehicul, însă s-au extins rapid la alte mașini aflate în apropiere. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, cadre medicale și polițiști, iar traficul în zonă a fost restricționat. Victima decedată a fost găsită în interiorul autoturismului de la care ar fi pornit incendiul, în timp ce cealaltă persoană aflată în mașină a reușit să se autoevacueze și primește îngrijiri medicale. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea cauzelor exacte ale tragediei.
Actualizare 13.58 „Astăzi, 13 februarie 2026, în jurul orei 13:00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la un autovehicul, la o adresă din Sectorul 6”, a transmis Poliția Capitalei.
La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de pompieri, echipaje de prim-ajutor, precum și polițiști din cadrul subunității competente, care au demarat imediat activitățile specifice.
„De asemenea, în zonă sunt prezente echipaje ale Brigăzii Rutiere, pentru asigurarea măsurilor de siguranță și pentru fluidizarea traficului”, informează sursa citată.
Din primele verificări, incendiul ar fi pornit de la un singur autoturism, iar flăcările s-au extins ulterior, flăcările extinzându-se ulterior la alte autovehicule aflate în proximitate.
„În interiorul autoturismului de la care a pornit incendiul a fost identificată o femeie. Din păcate, în ciuda eforturilor de salvare, a fost declarat decesul acesteia”, potrivit polițiștilor.
O altă persoană a reușit să iasă din autoturism înainte ca flăcările să se extindă complet.
„O persoană, aflată în același autoturism, a reușit să se autoevacueze și este evaluată medical la fața locului, beneficiind de îngrijiri de specialitate”, a mai transmis sursa citată.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei.
Știrea inițială
Jurnaliștii ar putea pierde gratuitățile la parcări și instituții de cultură, de la 1 mai. Primarul Capitalei: „Și eu plătesc parcarea”
Spectacol de striptease cu tricolorul la Circul Metropolitan din București. Reacția Primăriei Capitalei
Cât costă o zi în București pentru un turist: transport, mâncare și distracție în Capitală
Schimbare majoră în București: nu se mai poate plăti cash la parcările Primăriei. Ce opțiuni au șoferii
Majoritatea bucureștenilor sunt nemulțumiți de direcția României. Ce politicieni conduc topul încrederii în Capitală
Bucureștiul e în continuare sub nămeți și cu trotuare acoperite cu gheață, înainte de începerea școlii: „Suntem foarte dezamăgiți”
Ciprian Ciucu spune că disocierea PNL de PSD este „existenţială” pentru liberali: „Nu toți sunt convinși, eu sunt”
Ce spune primarul Capitalei despre politizarea STB și miza reformării. Ciprian Ciucu: „Partidul meu nu e străin de acest lucru”
Bucureștiul, plin de nămeți, iar utilajele de topit zăpada zac nefolosite. Explicația autorităților
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, focul se manifesta violent la sosirea primelor echipaje.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând şi alte 3 autovehicule din proximitate”, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov.
Până în acest moment au fost identificate două victime, dintre care una decedată. Cea de-a doua persoană a fost rănită, fără a fi comunicate deocamdată informații despre starea acesteia.
La intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, Detaşamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News