Live

Fenomen bizar în județul Vaslui: mii de broaște au invadat un drum național. Explicația specialiștilor

Data actualizării: Data publicării:

Fenomen ciudat pe DN 2F, în județul Vaslui. Șoseaua a fost invadată de mii de broaște, în apropierea barajului de la Pușcași.

Localnicii, uimiți, au declarat că niciodată nu s-au confruntat cu un asemenea fenomen.

În primă fază, broscuțele au invadat iarba din apropierea barajului. Mai apoi, au ajuns pe șosea.

Oamenii din zonă povestesc că bizarul fenomen s-a accentuat în urma unei ploi torențiale, urmate apoi de vânt puternic. Acum, localnicii sunt îngrijorați că micile creaturi le-ar putea intra în casă.

Primarul comunei, Neculai Ignat, citat de adevarul.ro, încearcă să-i liniștească: „Ăştia sunt broateci verzi din lac, care pot merge kilometri întregi, chiar şi până la Ivăneşti, în comuna învecinată. Din cauza căldurii, au ieşit la suprafaţă. Însă nu este un fenomen deosebit. Dispar de la sine. Vom lua legătura cu medicii veterinari, pentru a ne consulta”.

Adevarul.ro scrie că, potrivit specialiștilor,  broscuțele sunt luate pur și simplu pe sus de pe suprafața lacului și transportate de un vârtej într-o zonă apropiată.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Furie la nivel mondial” după gestul făcut de româncele care au scris istorie la Londra! ”E podium? Incredibil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un român din Vaslui a devenit un model de bun simț și hărnicie în Bulgaria. De ce petrece acesta ore întregi să curețe parcuri și alei

Specialiștii concluzionează că toxina care l-a ucis pe Aleksei Navalnîi era sintetică

O femeie de 57 de ani a murit prinsă sub roţile propriei maşini, lăsată neasigurată corespunzător în rampă

Ce a pățit un tânăr vasluian după ce a primit în cont bani virați din greșeală şi nu a înapoiat suma integrală nici după aproape un an

Partenerii noștri