Live

Video Anchetă în Portul Contanța. Șpăgi scrise pe bilețele de hârtie și telefoane ținute în portbagaj, pentru a nu fi ascultate discuțiile

Data actualizării: Data publicării:
Portul Constanţa. Foto: Profimedia Images

Procurorii DNA au făcut mai multe rețineri în urma perchezițiilor de luni în Portul Constanța, într-un dosar de corupție care vizează o rețea infracțională în care apare și numele șefului PSD, Ion Dumitrache. 16 persoane vor fi duse azi în fața instanței, cu propunere de arestare. Date din anchetă arată că membrii rețelei își luau măsuri de protecție sporite, evitând să vorbească în apropierea telefoanelor, pe care le țineau în portbagajul mașinii, sau scriind sumele pe care voiau să le dea șpagă pe bilețele pe care apoi le distrugeau.

Procurorii au făcut mai multe rețineri în acest dosar, au precizat surse judiciare pentru Digi24.ro: Buduru Petrică, Creţu Cătălin, Tucan Jean-Paul, Aktimur Munur, Cristea Cătălin Viorel, Costea Vasile și Liliac Daniel. Aceştia vor fi prezentaţi judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

De asemenea, și Bogatu Eugen, Pilcă Aurelian-Cătălin, Stamat Marius, Ion Dumitru, Țăranu Laurențiu, Chirilă Florin-Laurențiu, Mocanu Luciana-Izabel, Boja Luminița, Vișan George-Gabriel urmează să ajungă în fața judecătorilor cu propunere de arestare.

Dosarul DNA vizează o serie de acte de corupție legate de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, iar numele șefului PSD Constanța, Ion Dumitrache, apare și el în anchetă, liderul politic fiind suspectat că și-ar fi folosit influența pentru a obține pentru sine, cât și pentru altă persoană, „foloase necuvenite”, notează procurorii, potrivit surselor judiciare Digi24.ro.

De altfel, Ion Dumitrache a anunțat luni seară că se suspendă din funcția de conducere în partid.

„În urma demarării unei anchete de către Direcția Națională Anticorupție, domnul Ion Dumitrache, președintele PSD Municipiul Constanța, a decis să se suspende din toate funcțiile politice pe care le deține în cadrul partidului, până la clarificarea situației juridice. În conformitate cu Statutul PSD, conducerea organizației municipale va fi preluată interimar de prim-vicepreședintele Costin Răsăuțeanu, care va asigura continuitatea activităților politice și administrative ale filialei PSD Constanța. PSD Municipiul Constanța își reafirmă angajamentul față de principiile transparenței, integrității și respectării legii și va colabora cu toate instituțiile statului pentru clarificarea acestei situații”, a transmis PSD Constanța luni seară. 

Anchetă sub acoperire

Anchetatorii au avut un investigator sub acoperire infiltrat în rețea, care a strâns date importante despre caz și a predat sumele de bani pe care le-a primit ca mită din partea oamenilor de afaceri care urmăreau să obțină contracte în Portul Constanța.

Membrii grupării erau foarte precauți și nu vorbeau niciodată în apropierea telefoanelor mobile, pe care de multe ori le țineau în portbagajul mașinii, pentru a se simți în siguranță, potrivit datelor din dosar.

Mai mult, ei scriau pe bilețele de hârtie sumele pe care erau dispuși să le dea șpagă pentru contracte, bilețele pe care apoi le distrugeau, pentru a nu rămâne urme.

De asemenea, banii de șpagă erau ascunși în cutii de cadou sau chiar în ambalajele de la sticle de alcool, potrivit surselor judiciare citate de Digi24.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Florin Prunea l-a lovit și Poliția a apărut imediat: ”E unul afară în salvare, îl coase acum”. I-a făcut plângere penală

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolojan, despre sesizarea la CCR a OUG privind Programul SAFE: „Ca să acopere lipsa de soluţie, PSD face această gălăgie”

Băsescu desființează scenariul unui premier tehnocrat: „Ăla nici nu știe care e adresa partidelor. Vai de mama lui!”

Sorin Grindeanu respinge ipoteza numirii Deliei Velculescu la șefia Guvernului. Profilul premierului tehnocrat dorit de PSD

Lider PNL: „PSD plăteşte acum preţul şmecheriei cu care a funcţionat în politică”

Partenerii noștri