Live

Liviu Dragnea iese din închisoare. Tribunalul Giurgiu a admis cererea de eliberare condiționată

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis, joi, cererea acestuia de eliberare condiționată. Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

În ședința de joi, Dragnea a declarat în fața instanței că a avut un comportament bun și a ceut să-i fie admisă crerea.

„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus Dragnea judecătorului.

Citește și Avocata lui Liviu Dragnea: Cred că i-a purtat noroc judecarea la Tribunalul Giurgiu

Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5, în aprilie, să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.

În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că "instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare".

Citește și Irina Tănase, după decizia de eliberare a lui Liviu Dragnea: „Mă duc să îmi iau bărbatul acasă”

În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.

Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.

Citește și Primul lider PSD care reacționează după eliberarea lui Liviu Dragnea: „S-a făcut dreptate. Dumnezeu nu-i lasă la greu pe oamenii buni”

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marius Balo, care a stat 8 ani în detenţie în China, anunţă că intră în greva foamei pentru o altă româncă închisă în această țară

Din spatele gratiilor înapoi pe piața muncii. Cât de greu le e foștilor deținuți să facă pasul spre o nouă viață: „Oamenii se feresc”

Cristela îl compară pe Georgescu cu Sfinții închisorilor: „Cerul a plâns toată dimineața”. Inculpatul spunea: „Biserica te-a făcut mic”

Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso

Partenerii noștri