Live

Procurorii din Vâlcea se raliază protestelor. Suspendă activitatea de relaţii cu publicul până în 1 martie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea anunţă că se solidarizează cu acţiunile de protest ale altor magistraţi nemulţumiţi de adoptarea OUG 7, anchetatorii din Vâlcea urmând a suspenda zilnic, timp de o oră, până în 1 martie, activitatea de relaţii cu publicul.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul din cadrul acestei unităţi de parchet a decis, marţi, suspendarea activităţii de relaţii cu publicul între orele 11.00 şi 12.00, zilnic, în perioada 27 februarie - 1 martie, cu excepţia cererilor urgente.

Măsura este luată „ca formă de solidarizare cu acţiunile magistraţilor împotriva adoptării O.U.G. nr. 7/2019 şi formă de protest faţă de modul în care au fost modificate legile justiţiei, în scopul apărării independenţei justiţiei, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, asigurării garanţiilor necesare consolidării independenţei şi imparţialităţii magistraţilor”, precizează sursa citată.

Acţiuni de protest faţă de OUG 7 au fost anunţate şi de procurori şi judecători de la alte parchete şi instanţe din ţară, respectiv din Cluj, Iaşi, Constanţa, Argeş, Bucureşti, Suceava, Olt.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Curtea de Apel București respinge contestațiile pentru desființarea Comitetului de revizuire a legilor justiției

Comitetul pentru revizuirea legilor justiției stabilește reorganizarea instanțelor și un audit independent al repartizării cauzelor

O nouă reuniune a Comitetului pentru revizuirea legilor justitiției are loc astăzi, la Palatul Victoria

Reforma justiției, pe agenda Guvernului: calendar stabilit pentru modificări legislative și audit independent

Partenerii noștri