Live

Șeful unei firme din Tulcea ar fi raportat fals reciclarea a 2.550 tone de sticlă. Prejudiciul este uriaș: peste 5,1 milioane lei

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Administratorul unei societăţi comerciale din municipiul Tulcea a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce ar fi raportat, în mod nereal, că ar fi reciclat peste 2.550 de tone de deşeuri din sticlă, prin intermediul altei firme care a acţionat în necunoştinţă de cauză. Alături de tulcean, a fost inculpată şi societatea respectivă. Prejudiciul adus Administraţiei Fondului pentru Mediu depăşeşte 5,1 milioane de lei.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, societatea comercială administrată de tulcean a indus în eroare o altă societate comercială simulând valorificarea prin reciclare a peste 2.550 de tone de deşeuri de ambalaj de sticlă, pe care firma incriminată a raportat-o în mod neadevărat către cealaltă societate ca fiind reciclată.

„Ca urmare a acestei conduite infracţionale, reprezentanţii societăţii comerciale F. (care au acţionat în aceeaşi calitate de Organizaţie de Transfer a Responsabilităţii), au raportat şi au indus în eroare fără vinovăţie persoana vătămată Administraţia Fondului pentru Mediu, prin aceea că au depus Declaraţia privind obligaţiile la Fondul de Mediu, raportând şi cantitatea de 2.550.080 kilograme de deşeu de ambalaj de sticlă ce nu a fost efectiv reciclată, autoritatea statului nepercepând astfel o taxă de 2 lei/kilogram, aferentă cantităţilor de deşeuri nereciclate, (...) cauzând statului un prejudiciu în cuantum total de 5.100.160 lei”, precizează sursa citată, potrivit News.ro. 

Procurorii precizează că fapta tulceanului şi a societăţii administrate de el a fost comisă „cu intenţie directă”, „având reprezentarea acţiunilor”, inclusiv faptul că respectiva cantitate de deşeuri va fi raportată în final ca fiind reciclată de către societatea comercială F., cunoscând că statul va fi astfel prejudiciat, prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu. 

„În acest sens, sunt relevante prevederile contractelor încheiate de inculpata persoană juridică cu societatea comercială F., în baza cărora s-a obligat să recicleze pentru beneficiarul - societatea comercială F., precum şi contractele în care s-a stipulat obligaţia raportării deşeurilor reciclate în numele beneficiarului, cu fidelitate şi cu asigurarea trasabilităţii”, menţionează procurorii.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus măsuri asigurătorii asupra a trei terenuri intravilane deţinute de tulcean în municipiu, în suprafaţă totală de 24.000 metri pătraţi, până la concurenţa valorii prejudiciului de 5.100.160 lei şi a sumelor reprezentând cheltuielile judiciare, fiind astfel asigurată recuperarea prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare.

Prin rechizitoriu a fost solicitată menţinerea măsurilor asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la granița României: Ținte aeriene detectate lângă Vâlcove, F-16 ridicate pentru monitorizare

Alertă de dronă în nordul judeţului Tulcea. MApN: Au fost ridicate de la sol două avioane F-18 şi un elicopter IAR 330

Pui de papagal în valoare de câteva mii de euro, recuperat de pompieri tulceni dintr-un copac

Mesaj Ro-Alert în județul Tulcea: două avioane și un elicopter, pregătite de decolare, după detectarea unor ținte aeriene la graniță

Partenerii noștri