Live

VIDEO Andrew Tate, declarații în fața casei după ce a fost eliberat: Nu am greșit cu nimic. Aștept cu nerăbdare să fiu complet exonerat

Data publicării:
Andrew Tate, în fața casei sale din Voluntari, după ce a scăpat de arestul la domiciliu. Foto: Inquam Photos / George Calin

Andrew Tate a declarat vineri că „nu am făcut nimic rău”, după ce el şi fratele său, Tristan Tate, au scăpat de arestul la domiciliu din România în dosarul în care cei doi sunt judecați pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Vorbind în fața casei sale din Voluntari după pronunțarea hotărârii, Tate a declarat: „În ianuarie, când am fost aruncat într-o celulă de închisoare, media a spus lumii că sunt un om groaznic. Au spus că am rănit oameni și că am făcut mulți bani din activități criminale, iar acum stăm aici la 7-8 luni după și n-am văzut nicio victimă la știri. Nu știu dacă ați văzut voi. Am văzut multe fete care îmi țin partea și mulți oameni care mă apără. N-am văzut nici măcar o persoană care se se ridice împotriva mea și să spună că am rănit-o, niciuna. 

Este foarte extenuantă continuarea perpetuării minciunilor. Este foarte greu să menții minciunile când n-ai dovezi. 

Am fost complet nevinovați încă de la începutul acestui caz și am încrederea absolută în sistemul judiciar românesc pentru că, în cele din urmă, a luat decizia corectă și ne-a lăsat liberi. 

Sunt sigur că în final vom fi absolut exonerați iar toată lumea care a împins aceste minciuni și a relatat lucruri în mod repetat fără dovezi substanțiale trebuie să se analizeze de ce au decis să dea peste cap viețile oamenilor doar pentru vizualizări. 

Nu am greșit cu nimic, Dumnezeu știe că nu am greșit cu nimic, în inima mea știu că nu am greșit cu nimic. 

Aștept cu nerăbdare să fiu complet exonerat la timpul potrivit”, a spus acesta. 

Un purtător de cuvânt al fraților Tate a declarat: „Dorim să exprimăm recunoștința noastră sinceră față de sistemul judiciar românesc pentru considerația lor corectă”, conform Sky News. 

„Acest rezultat pozitiv ne dă încredere că la orizont se întrevăd și alte evoluții favorabile, iar adevărul începe să prevaleze", mai spune el.

Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au scăpat de arestul la domiciliu, după decizia unei instanțe a Curții de Apel București de vineri.

Primul care a reacționat public a fost Andrew Tate, printr-un mesaj postat pe rețeaua socială X: „După 10 luni. 3 la închisoare, 7 acasă. După 15 milioane de euro de sechestru de bunuri. După o punere sub acuzare bazată pe nimic. Dosarul a fost transmis unui judecător care l-a considerat slab și circumstanțial. Am fost eliberat din arest la domiciliu, dar trebuie să rămân în România. Acum. Către moschee. Alhamdulilah”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu: România este una dintre țările sursă al traficului de persoane din Europa. 500 de români sunt anual victime

29.000 de colete cu droguri trimise în țară de o grupare care aducea materia primă din Asia și o prelucra într-o fabrică din Argeș

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Cetăţean străin, reţinut după ce a fost prins în Bucureşti cu trei kilograme de cocaină, droguri pe care intenţiona să le vândă

Partenerii noștri