Live

MApN prezintă noi dezinformări în online care vizează granițele României și tehnică militară în Portul Constanța: Totul este Fake News

Data actualizării: Data publicării:

Ministerul Apărării Naţionale prezintă, duminică seara, noi dezinformări din mediul online, în special pe TikTok, potrivit cărora graniţele României vor fi închise şi securizate cu efective militare şi tehnică militară concentrată în Portul Constanţa.

„Ministerul Apărării Naţionale semnalează noi acţiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok. De această dată sunt vizate frontierele României şi infrastructura portuară. Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că graniţele României vor fi închise şi securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea,  tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanţa – locaţia filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război”, arată Ministerul Apărării într-un comunicat oficial. 

MApN arată că toate aceste informaţii sunt false. 

„Reiterăm faptul că aceste forme grosolane de manipulare şi mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susţinute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, având rolul de a întreţine o stare de incertitudine şi de a induce panica în rândul opiniei publice. Structurile de comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale vor continua să semnaleze  cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situaţii vor fi identificate”, subliniază ministerul. 

Duminică dimineață, Ministerul Apărării Naţionale a avertizat asupra apariției unor dezinformări, în special pe TikTok, în care mai multe clipuri video cu deplasări de tehnică militară, realizate în zile anterioare, sunt prezentate în mod fals ca fiind realizate în cursul zilei de sâmbătă, 7 decembrie.

De asemenea, pe rețelele sociale se răspândesc informații false despre recrutarea tinerilor sau mobilizarea rezerviștilor pentru a fi trimiși în Ucraina, mai arată MApN.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ţintă aeriană detectată la est de Sulina: două F-16 au fost ridicate, a fost trimis mesaj Ro-Alert

Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă

Două ținte aeriene detectate lângă granița României: RO-Alert în Tulcea și avioane F-18 spaniole mobilizate

Radu Oprea avertizează că achizițiile făcute prin SAFE „se pot transforma în ceva foarte scump pentru România”

Partenerii noștri