Live

Măsurile anunțate de Primăria Capitalei după ninsorile din București. Pe aeroporturi se circulă în condiții de iarnă

Data publicării:
Foto: Primaria Municipiului București/ Facebook

Primăria Capitalei a anunțat că 312 utilaje de salubrizare şi 1.144 de muncitori din toate sectoarele sunt pe străzi, duminică, pentru a curăţa zăpada şi a împrăştia material antiderapant. CNAB a anunțat, de asemenea, că pe aeroporturile din Otopeni și Băneasa se circulă în condiții de iarnă.

„312 utilaje de salubrizare şi 1.144 de muncitori din toate sectoarele sunt pe străzi, în acest moment. Curăţă zăpada şi împrăştie material antiderapant, atât mecanizat, cât şi manual, astfel încât voi să puteţi circula în siguranţă. Prioritate au bulevardele şi străzile principale, pantele, rampele, podurile, trecerile de pietoni, staţiile STB şi zonele intens circulate”, precizează PMB, citată de News.ro.

Instituţia aminteşte că agenţii economici şi asociaţiile de proprietari au obligaţia de a-şi curăţa zăpada de pe trotuare, iar „şoferii să-şi adapteze viteza, dar şi roţile la condiţiile de iarnă”.

Primăria Capitalei prezintă şi situaţia pe sectoare:

  • Sector 1, Romprest: 45 utilaje + 310 operatori + 31 coordonatori;
  • Sector 2, Supercom: 38 utilaje + 130 operatori + 8 coordonatori;
  • Sector 3, Direcţia de Salubritate: 60 utilaje şi 150 operatori;
  • Sector 4, Rosal: 57 utilaje + 250 operatori;
  • Sector 5, Salubritate: 51 utilaje + 130 operatori + 7 coordonatori;
  • Sector 6, Administraţia Serviciului Public de Salubrizare: 61 utilaje + 174 operatori.

„Şi pe timpul nopţii, salubriştii au acţionat cu 312 utilaje şi 540 de muncitori. Azi, continuă munca fără oprire. ANM anunţă ninsoare pe tot parcursul zilei şi apreciază că se va mai depune 4-6 cm de zăpadă. Până mâine dimineaţă, grosimea stratului de zăpadă, în #Bucureşti, va fi de 12-15 cm”, anunţă PMB.

Capitala se află, în intervalul 11 ianuarie ora 01:30 - 13 ianuarie, ora 10, sub incidenţa unui mesaj de informare meteorologică ce vizează vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte şi polei, ninsori şi strat de zăpadă.

Cum funcționează aeroporturile

Traficul aerian pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu se desfăşoară în condiţii de iarnă, conform programului de zbor, a anunţat duminică Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Aeronavele aterizează şi decolează în siguranţă. Nicio cursă nu este anulată din motive meteo la Bucureşti. Unele zboruri pot înregistra punctual întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor, pe care companiile aeriene o efectuează după îmbarcarea pasagerilor", au transmis reprezentanţii CNAB, citați de Agerpres.

Potrivit comunicatului, pistele, platformele şi căile de rulare sunt deschise, fiind asigurate toate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene. De asemenea, se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime de operare.

CNAB precizează că informaţiile în timp real despre situaţia zborurilor pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.

Municipiul Bucureşti se află sub incidenţa unui mesaj de informare meteorologică ce vizează vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte şi polei, ninsori şi strat de zăpadă, în intervalul 11 ianuarie, ora 1:30 - 13 ianuarie, ora 10:00.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce-a pățit în străinătate ”perla” vândută de Gigi Becali cu 6.000.000 de euro! Mai are contract până în 2027

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

După aproape 15 ani fără recepție, PMB anunță lucrări la Pasajul Basarab. Când ar putea începe reparațiile

Ce spune Ciprian Ciucu despre blocarea ședințelor CGMB de către consilieri PSD, PUSL și AUR care au lipsit de la întrunire

După 12 ani, un biciclist rănit grav din cauza gropilor din Capitală va primi 100.000 euro despăgubiri. Primăria, obligată să plătească

Ciprian Ciucu și zăpada din București: jurnaliștii se isterizează, primarii intră în vrie, sarea în exces distruge asfaltul

Partenerii noștri