Live

Video Noi date din dosarul privind moartea suspectă a Rodicăi Stănoiu. Nepoata fostului ministru al Justiției, audiată de anchetatori

Data actualizării: Data publicării:
Rodica Stănoiu a fost ministra Justiției în Guvernul Năstase (2000-2004). Foto: Inquam Photos

Nepoata fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a fost audiată marți seara de anchetatori, în cadrul dosarului deschis după decesul acesteia. Verificările continuă, însă aceasta nu ar fi declarat ceva care să confirme o moarte suspectă.

Procurorii și polițiștii încă verifică toate probele, însă din verificările făcute până acum rezultă că Rodica Stănoiu ar fi murit din cauze naturale, potrivit unor surse din anchetă.

De altfel, și raportul preliminar arată că nu ar fi avut leziuni la nivelul corpului și nu ar fi murit din cauza unor răni.

Marți seara a fost audiată și nepoata Rodicăi Stănoiu, însă surse Digi24 din anchetă spun că aceasta nu ar fi declarat ceva care să confirme moartea suspectă.

Zilele trecute au fost audiați și alți apropiați ai fostului ministru. Singurul care nu a ajuns în fața anchetatorilor este iubitul femeii.

Poliția s-a sesizat din oficiu în urmă cu o săptămână și a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce în presă au apărut informații conform cărora, înainte de deces, fostul ministru al Justiției ar fi ajuns la Spitalul Obregia cu urme de lovituri și ar fi fost externată atunci, la cerere, pe semnătura partenerului său.

Citește și: Moartea suspectă a Rodicăi Stănoiu. Ce informații vor să afle procurii și ce piste sunt anchetate în prezent

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bancher ucrainean cu cetățenie română, găsit mort după ce a căzut de la fereastra unui hotel din Milano. Poliția: circumstanțe suspecte

Ministrul Mediului anunţă că au fost deschise două dosare penale după tăieri ilegale de arbori, la Băile Felix: „Este infracțiune”

Ancheta scoate la iveală noi nereguli în pădurea de la Băile Felix: Sunt mai mulți arbori tăiați ilegal decât în plângerea penală

Moarte suspectă a unui om de afaceri român la Milano. Procuratura investighează cazul ca omor, iar ancheta aduce detalii tulburătoare

Partenerii noștri