Video Șoșoacă a făcut circ la plenul în care parlamentarii și-au eliminat pensiile speciale. A fluierat toată ședința și a sunat din clopoțel
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Inițiatorul legii, deputatul PSD Alfred Simonis, a făcut apel la toți parlamentarii să voteze legea, despre care parlamentarii USR spun că a fost copiată după un proiect depus chiar de ei. În plenul Parlamentului, Diana Șoșoacă a făcut scandal, după ce a întrerupt dezbaterile cu un fluier. „Mergeți la circ”, i-a transmis președintele de ședință.
ACTUALIZARE: Legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților a fost adoptată. Ședința a fost una cu scandal, după ce Diana Șoșoacă a întrerupt dezbaterile cu un fluier. Senatoarea independentă a fost nemulțumită că nu a fost lăsată să vorbească, moment în care a început să fluiere. Aceasta a avut și un clopoțel și i-a rupt în față președintelui de ședință regulamentul Camerei Deputaților.
PSD nu e „speriat” de alegeri anticipate. Ștefan-Radu Oprea: „Ne-am și hotărât să ne pregătim”
Scenariul respingerii guvernului Mureșan: PNL ia în calcul să sesizeze CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate
Siegfried Mureșan vrea să înființeze o singură Poliție Națională și un ghișeu unic pentru cetățeni. Ce spune despre pensiile speciale
Grindeanu, despre Mureșan: „Bolojan second-hand” să-și dea demisia din PE, să meargă să discute la sediul PSD. Sper să vină pregătit
Dosarul Georgescu, motiv de scandal în plenul Parlamentului: Schimb dur de replici între USR și AUR
Ludovic Orban acuză un blat între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu: „Vor ca următoarea desemnare să devină acceptabilă”
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Uniformă școlară obligatorie pentru a combate fenomenul de „bullying”. Ce prevede proiectul de lege depus de PSD
Scandal în fruntea Parlamentului. PNL i-a schimbat pe susținătorii guvernului Veștea. Liberalii și USR acuză un blat PSD-AUR
„Vreau şi eu să vorbesc. E dreptul meu să vorbesc”, a spus senatoarea, care a protestat cu un fluier. „Lăsaţi circul, nu ne intimidaţi. Respectăm regulamentul”, a replicat Alfred Simonis, care conducea şedinţa.
Pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor au fost 382 voturi „pentru” şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.
În timpul dezbaterilor, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că „începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine.”
Întrebat dacă proiectul adoptat astăzi de Parlament ar putea fi declarat neconstituțional, premierul Marcel Ciolacu a spus că „nu”.
În 2021, parlamentarii au mai votat o dată eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților. Ulterior, peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Parlamentul, instanţele sesizând CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Un an mai târziu, Curtea Constituțională a declarat legea neconstituțională. Judecătorii constituționali și-au argumentat decizia prin faptul că parlamentarii au acţionat cu „impetuozitate” şi „grabă” în adoptarea legii, deşi nu se ceruse dezbatere în procedură de urgenţă, subliniind că regulile clare stabilite în privinţa procedurii legislative constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii.
Știrea inițială
Şedinţa este condusă de preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis. Şedinţa a fost deschisă cu intonarea imnului naţional, cu ocazia Zilei Drapelului.
Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI, care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii. Joi, Comisia comună pentru statutul deputaţilor şi senatorilor a dat un raport de adoptare a proiectului, înregistrându-se 7 voturi „pentru” şi o abţinere.
„Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale”, a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă, la dezbaterea proiectului.
„Fac, așadar, un apel către Opoziție să renunțe la retorica politicianistă și să voteze această inițiativă legislativă, solidar cu actuala majoritate parlamentară. Să le arătăm românilor că suntem responsabili și că, în momente importante cum este și acesta de azi, avem puterea să punem interesul public mai presus decât interesul de partid. Numai așa, prin acțiunile noastre, vom putea reclădi încrederea în clasa politică și în instituții”, a mai spus Ciucă.
Luni, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că parlamentarii liberali care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor vor fi daţi afară din partid.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News