Live

Ce salariu încasează Radu Miruță ca parlamentar şi ministru. Cazarea este plătită de Parlament: „Aşa e legea”

Data publicării:
Radu Miruță. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat joi, că încasează 12.000 de lei de la Ministerul Economiei şi 10.800 de la Parlament, precizând că legea spune că iei salariu şi de parlamentar şi de ministru. Ministrul a precizat și că Parlamentul îi plăteşte cazarea.

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că salariul său este de 12.000 de lei. „Sigur, mă iau de la Parlament, că sunt şi membru al Parlamentului. Nu mă vait pentru asta, că m-a ajutat Dumnezeu şi am câştigat”.

Întrebat dacă încasează două indemnizaţii, şi de ministru şi de parlamentar, Miruţă a răspuns: „Iei salariu şi de parlamentar şi de ministru, aşa e legea, că trebuie, că nu trebuie. Eu încasez 12.000 de lei de la Minister şi 10.800 de la Parlament, pentru că sunt şi membru al Parlamentului. Nu încasez, că n-am vrut, ce mi s-a părut exagerat, am dreptul la cazare şi de la Parlament şi de la Guvern şi evident că n-am la două, că nu stau în două cazări”, a precizat Miruţă, citat de News.ro.

Ministrul a precizat că Parlamentul este cel care îl plăteşte cazarea.

„La Parlament, măcar e patru ani, la Guvern vedeţi că sunt câteva luni, nu se ştie ce şi cum. Deci, am rămas unde stăteam înainte. Nu mă mut ca ţiganul cu cortul. Stau unde am stat, într-un apartament în zona Iuliu Maniu, în sectorul 6 şi mi-e foarte bine acolo”, a mai afirmat el.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Olguţa Vasilescu, replică pentru Radu Miruţă pe tema blocului din Craiova care ar bloca un radar militar

Ministrul Apărării, despre atacurile cu drone rusești în zona Deltei Dunării: N-avem încă un zid. Acel „drone wall” este o utopie

Satelitul românesc, sub semnul întrebării. Miruță cere garanții înainte de lansare: „Nu dăm 700.000 de euro doar să-l vedem cum pleacă”

Radu Miruță, despre situația industriei de apărare: „Cei care au gând de șurubereală să se mai dilueze. Le mai rearanjez piesele puțin”

Partenerii noștri