Live

Dăncilă: Nu întâmplător am folosit ieri exemplul Franței privind impozitarea marilor giganți digitali

Data actualizării: Data publicării:

Viorica Dăncilă s-a declarat „dezamăgită profund” de „circul și jignirile” la adresa sa de luni, din Parlament, când a fost invitată la „Ora premierului” pentru dezbateri pe tema Ordonanţei 114/2018, numită şi „Ordonanţa lăcomiei”.

Circul și jignirile la care am asistat m-au dezamăgit profund”, a spus Dăncilă, în ședința de Guvern de marți, făcând referile la dezbaterile de ieri din Parlament.

Acest comportament nu poate aduce nimic bun pentru România și nu poate ține loc de soluții și proiecte. Pot să înțeleg retorica de campanie în care au intrat atât președintele României, cât și partidele din opoziție, însă peste foarte puțin timp avem alegerile europarlamentare și dezbaterile ar trebui să fie pe idei și proiecte”, a mai spus premierul.

Europa se află în plină schimbare. Politicienii europeni se preocupă de cum va arăta Europa în următorii ani, în schimb, în România, jignirile și violența verbală au fost ridicate la rang de politică. Brexitul dar și alte provocări ne împing să regândim modul de abordare. Nu întâmplător am folosit ieri exemplul Franței privind impozitarea marilor giganți digitali. Nu putem rămâne în afara acestor schimbări care se petresc în jurul nostru”, a mai spus ea.

Dăncilă a adăugat că „am citit cu interes scrisoarea președintelui Macron, pe care o salutăm în calitate de președinție rotativă din prisma preocupărilor pentru viitorul Europei”.

Aceasta este direcția, oamenii nu mai vor să audă scandal. Vor proiecte concrete care să le îmbunătățească condițiile de trai”, a mai spus premierul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu anunță eliminarea „taxei pe boală” pentru gravide și bolnavii de cancer

Guvernul prelungește termenul până la care firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi

Sorin Grindeanu anunță investiții de 1 miliard de euro în Portul Constanța

Marcel Ciolacu anunță deblocarea a peste 2.000 de posturi în domeniul sanitar şi asistenţă socială

Partenerii noștri