Live

Grindeanu cere tuturor partidelor parlamentare să se alăture „comitetului de criză”: „Să funcționeze până la instalarea noului Guvern”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Grindeanu le-a trimis, marți, o scrisoare tuturor partidelor parlamentare pentru a se alătura „comitetului de criză”, care să adopte legi și alte măsuri în locul Guvernului interimar. Pe lângă proiectele restante din PNRR, liderul PSD vorbește și despre reluarea compensării prețurilor la combustibil.

„România traversează o perioadă în care blocajul guvernamental afectează capacitatea statului de a răspunde la problemele urgente ale țării.

Sunt domenii esențiale în care lipsa deciziilor produce deja efecte grave: spitalele de copii sunt afectate de blocarea angajărilor, prețurile la carburanți continuă să crească, iar atacurile cibernetice asupra platformelor critice ale statului, inclusiv asupra sistemelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, au blocat activitatea din piața imobiliară”, se arată în scrisoarea transmisă de Grindeanu, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, către liderii tuturor partidelor parlamentare. 

Liderul PSD susține că este nevoie de adoptarea unei măsuri rapide, până la 31 iulie, pentru tranzacțiile imobiliare, astfel încât să nu se aplice cota de TVA de 21%. De asemenea, să fie suplimentată schema de personal din sănătate și să fie repus în funcțiune mecanismul de compensare a prețurilor la combustibili.

„În aceste condiții critice, vă propun constituirea unui comitet de criză la nivelul Parlamentului, format din reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare. Subliniez că este vorba strict despre un grup de lucru la nivel informal și nu despre o procedură parlamentară clasică.

Avem nevoie de un mecanism de lucru temporar, prin care să identificăm și să pregătim, în regim de urgență, amendamentele și soluțiile legislative necesare pentru deblocarea acestor situații”, a mai transmis Grindeanu, precizând că va convoca sesiune extraordinară a Parlamentului săptămâna viitoare, care să adopte și proiectele din PNRR. 

Anterior, și PNL a anunțat că va propune convocarea aleșilor săptămâna viitoare pentru a adopta legile restante. 

Sorin Grindeanu a mai preciat că grupul de lucru va funcționa „exclusiv până la instalarea unui Guvern cu puteri depline”.

Citește și:

Legea salarizării, negociată la Cotroceni. Nicușor Dan cheamă liderii PSD, PNL, USR și UDMR, miercuri, la discuții (surse)

Editor : A.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolojan, discuții cu investitori străini: Și-au exprimat preocuparea că schimbările guvernamentale vor afecta reformele şi cheltuielile

Deputații vor trebui să se prezinte la votul în Parlament. Conducerea Camerei a eliminat votul online, după cererile PNL, USR și AUR

Cristian Bușoi: „România are o țintă de 10 GW de energie solară și eoliană până în 2030. Următoarea prioritate este stocarea”

AUR e deschis negocierilor cu PSD pentru guvern, în anumite condiții. Piperea: Fără „șopârle” care s-au folosit în cazul Veștea

Partenerii noștri