Grindeanu: Mă surprinde că lideri USR cu dosare în justiție vorbesc despre schimbarea legilor justiției
Sorin Grindeanu a declarat, luni seara la Timişoara, că este surprins de faptul că unii lideri USR, care au dosare în justiţie, vorbesc despre schimbarea legilor justiţiei, iar unii „şi-au făcut partid înjurând PSD”.
„Nu ştiu de ce trebuie să legăm lucrurile acestea (sintagma «PSD - ciuma roşie» - n.r.). Unii şi-au făcut partid pe înjuratul PSD. Aţi văzut că noi, PSD, ne-am ţinut departe de toată această gălăgie. Pe mine mă miră în aceste zile faptul că unii lideri USR cu dosare în justiţie vorbesc de schimbarea legilor justiţiei. Măcar noi tăcem din gură. Nu ne dăm cu părerea, pentru că nu e rolul nostru să facem lucrul acesta. Eu cred că e rolul profesioniştilor în domeniu. Orice lege poate fi îmbunătăţită, profesioniştii în domeniu pot face acest lucru. Eu, ceea ce ştiu, este că avem acest pachet de legi care a fost adoptat în urmă câţiva ani, care ne-a dus la ridicarea MCV”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a mai spus că „rapoartele pe justiţie pe care le primim de la Uniunea Europeană sunt unele care arată că suntem pe calea cea bună”.
„Dar orice lege poate fi îmbunătăţită. Pe mine mă deranjează un pic acest amestec al politicului în zona aceasta de justiţie. Şi e străvezie toată povestea. O vedem. Numai cine nu vrea să vadă, nu-şi dă seama că e pur şi simplu un joc politic pe care l-au pornit unii în România”, a conchis liderul PSD.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News