Live

Klaus Iohannis: Acest impozit, suprataxarea, nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect

Data publicării:
Conditii pentru companii si redresare economica. FOTO: Getty Images

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că suprataxarea pe cifra de afaceri, discutată în coaliţia de guvernare, nu i se pare o măsură nici necesară, nici corectă.

"Avem o coaliţie formată din social-democraţi şi liberali, fiecare încearcă să îşi promoveze politicile bazate pe o anumită doctrină, dar asta nu înseamnă că Guvernul le pune în practică alandala şi amestecate.

Deocamdată, am spus, s-a spus şi respectă, că nu vor fi majorate taxe şi impozite şi nu vor fi introduse altele noi.

Mie, personal, acest impozit - suprataxarea - nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect, ca să mă exprim foarte clar", a spus şeful statului, la Bruxelles, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, întrebat cu privire la măsurile propuse în coaliţie, între care se numără şi impozitul pe cifra de afaceri a companiilor.

El a precizat că impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus în acest moment.

"Nu are rost să umflăm o temă care a fost o temă de discuţie în coaliţie fără să fie aplicată practic", a mai spus Iohannis.

Şeful statului a adăugat că în discuţiile cu liderii coaliţiei a subliniat foarte clar că trebuie respectat cadrul macro la care România s-a angajat.

"Trebuie să scădem deficitul, trebuie să facem reforme structurale, trebuie să ne apucăm să facem reformele care sunt stabilite prin PNRR. Atenţie! Nu sunt propuse, sunt stabilite. Noi, România, ne-am angajat să facem aceste reforme şi le vom face", a afirmat Iohannis.

Un lucru "bun şi natural", a arătat el, este că există discuţii în coaliţie şi a susţinut că Guvernul "se mişcă foarte bine".

"Este, pe de altă parte, foarte clar că discuţiile din coaliţie vor continua, dar acesta nu este un lucru rău. Eu cred că este un lucru bun şi natural, mai ciudat mi s-ar părea să fie un partid social-democrat şi un partid liberal şi să nu discute despre aceste lucruri. Trebuie discutate, trebuie clarificate şi până în momentul de faţă impresia mea este că s-a ajuns la concluzii rezonabile şi Guvernul se mişcă până acum foarte bine", a declarat preşedintele Iohannis.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis și Michelle Yeoh vor fi premiați de Atlantic Council

SUA anunță sute de sancțiuni împotriva companiilor care ajută Rusia. Multe dintre ele sunt chineze

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Partenerii noștri