Live

Nicușor Dan explică de ce folosește termenul „prooccidental” și nu „proeuropean”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Nicușor Dan. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan spune că termenul „prooccidental” include cei trei piloni de politică externă ai României - Europa, SUA și NATO, așa cum sunt ei stabiliți în Strategia de Apărare a României. Declarația vine după ce în spațiul public au apărut speculații privind motivul pentru care Dan folosește termenul „proocidental și nu „proeuropean”.

„Abordarea strategică a României față de politica externă a rămas neschimbată, iar discuțiile interne intense din această perioadă nu afectează în niciun fel pilonii fundamentali pe care ne-am bazat timp de decenii – Uniunea Europeană, Statele Unite și NATO. Termenul „prooccidental” integrează acești trei piloni ai politicii externe a României”, a scris Dan pe platforma X.

El adaugă că „această predictibilitate asumată de România timp de peste 20 de ani a reprezentat unul dintre avantajele competitive majore ale țării noastre”.

„De aceea, mesajul meu ferm este acesta: dezbaterea politică internă este specifică democrației, dar în niciun moment nu sunt puse sub semnul întrebării orientarea noastră europeană, relația cu Statele Unite și o poziție corectă în cadrul NATO. Prin urmare, nu există nicio șansă ca forțe antioccidentale să existe în viitoarea majoritate” guvernamentală, a subliniat președintele.

El mai spune că „pentru România, nu este vorba de a alege între acești piloni strategici, ci de a realiza cea mai bună compatibilitate posibilă. Cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO devine mai puternic; cu cât NATO este mai puternic, cu atât Europa devine mai puternică”.

„Interesul României este ca Uniunea Europeană, Statele Unite și NATO să aibă o relație cât mai corectă între ele”, a adăugat Dan.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre relocarea trupelor SUA în Europa: „România își dorește oricât de mulți soldați americani” 

Nicușor Dan exclude, din nou, scenariul anticipatelor și dă asigurări că criza internă se va rezolva „destul de rapid”

Președintele Nicușor Dan va chema luni partidele la consultări oficiale pentru formarea noului Guvern (surse)

PNL şi USR, colaborare parlamentară, pe proiecte precum PNRR, SAFE, reformă. Abrudean: Suntem, împreună, cea mai importantă forță

Partenerii noștri