Live

Video Pensii speciale tăiate pentru aleșii locali: sunt vizați foștii primari, viceprimari și președinți de consilii județene (proiect)

Data publicării:
Foto: Profimedia

Desființarea pensiilor speciale pentru primari, date pe hârtie acum șase ani, pe timpul guvernului Dăncilă, urmează să intre în dezbatere. Nu au fost în plată niciodată, dar nici nu a fost vreun guvern care să le elimine pur și simplu. Acum este un proiect în Parlament în acest sens. Aceste pensii pot ajunge până la aproape 19.000 lei pentru foști primari, viceprimari sau șefi de consilii județene.

Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali urmează să intre în dezbatere. Legea din 2019 presupune ca toți foștii primari, viceprimari, dar și președinți de consilii județene să încaseze o pensie specială, potrivit jurnalistei Digi24 Amalia Dobre.

De exemplu, un fost președinte de consiliu județean poate lua o pensie minimă de 6.260 de lei pe lună, iar această sumă ar putea ajunge chiar până la aproape 19.000 lei pe lună.

Deocamdată, această lege este suspendată. Așadar, aleșii locali deocamdată nu încasează aceste sume, dar inițiatorii spun că ea trebuie eliminată.

De asemenea, România riscă să piardă în jur de 869 de milioane de euro din PNRR, dacă această lege va fi pusă în aplicare, pentru că țara noastră și-a asumat să elimine aceste pensii speciale.

Editor : Ș.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre revolta primarilor privind bugetele locale: „Nu e rezonabil să ceri mai mult decât în 2025”

„Unii anti-reformiști ar jubila dacă domnul Bolojan ar pleca de la guvernare”. Ministrul Irineu Darău, despre situația coaliției

Guvernul a discutat în primă lectură legea privind cumulul pensie - salariu la stat. Pe cine vizează și cum vor fi afectate pensiile

Primarul acuzat de pornografie infantilă va fi plasat în arest la domiciliu. Tribunalul Giurgiu a respins propunerea de arest preventiv

Partenerii noștri