Live

Președintele Israelului, Isaac Herzog, va efectua o vizită oficială în România și se va adresa Parlamentului

Data publicării:
Președintele Statului Israel, Isaac Herzog. FOTO: Profimedia Images

Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, va efectua o vizită în România în perioada 28-29 iunie și va transmite un mesaj în plenul reunit al Parlamentului. În acest sens, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului s-au reunit joi pentru a stabili organizarea ședinței comune dedicate intervenției liderului israelian.

Potrivit ordinii de zi, Birourile permanente reunite ale Parlamentului s-au reunit joi, de la ora 15:30, în format online, pentru a discuta memorandumul privind organizarea ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului în care președintele Statului Israel, Isaac Herzog, va adresa un mesaj parlamentarilor români.

Conform memorandumului aflat pe agenda conducerii Parlamentului, ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului ar urma să aibă loc duminică, 29 iunie, de la ora 17:00.

Mesajul va fi transmis în cadrul vizitei oficiale pe care președintele Israelului o va efectua în România în perioada 28-29 iunie.

La ședința comună a Parlamentului vor fi invitați șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, precum și ambasadorii Ucrainei și Republicii Moldova. De asemenea, la eveniment vor participa invitați ai Ambasadei Statului Israel în România.

Birourile permanente reunite urmează să aprobe joi memorandumul privind organizarea ședinței comune, în cadrul căreia președintele Isaac Herzog va susține mesajul adresat Parlamentului României.

Editor : A.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Transportatorii avertizează că problemele TollRo afectează economia României: camioanele sunt oprite, iar livrările întârzie

Cum este percepută România de investitorii americani. Corupția și schimbările bruște în legislație, principalele probleme

Scrisoare de intenție între Ministerele Apărării din România și Polonia în cadrul SAFE. Care este miza acestui acord

România şi alte patru state membre ale UE cer măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin

Partenerii noștri