Live

Surse: Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 15 și 29 septembrie, au decis liderii Coaliției

Data publicării:
Liderii Coaliției au stabilit data alegerilor prezidențiale. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Liderii Coaliției au decis, marți, data alegerilor prezidențiale. Acestea ar urma să fie organizate pe 15 septembrie (primul tur) și pe 29 septembrie (turul doi), au declarat surse politice.

După decizia agreată în Coaliție, data prezidențialelor urmează să fie validată și de conducerea Partidului Național Liberal. Social-democrații au validat deja calendarul alegerilor prezidențiale devansate în luna septembrie.

În urmă cu o săptămână, când au anunțat comasarea localelor cu prezidențialele, Ciucă și Ciolacu au vorbit și despre devansarea alegerilor prezidențiale din luna decembrie în luna septembrie. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că sunt „trei variante: 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii”. La momentul respectiv, liderul PSD spunea că „8-22 ar fi cea mai potrivită” dată. Surse politice susțineau că unul din calculele făcute de Marcel Ciolacu era că data de 8 septembrie prinde electoratul „de dreapta” în vacanță, iar candidatul PSD ar fi avantajat de acest calendar.

Citește și Turcan, despre devansarea alegerilor prezidențiale: „Se ține cont de evenimentele religioase din decembrie”

De asemenea, au existat speculații în legătură cu mutarea prezidențialelor și cu o eventuală plecare a președintelui Klaus Iohannis pe o funcție importantă la nivel european.

Ciolacu a spus însă că „nu există nicio paralelă între eventuala candidatură a domnului preşedinte Klaus Iohannis la funcţia de secretar general al NATO şi faptul că alegerile pentru funcţia de preşedinte au fost stabilite în coaliţie a se desfăşura în luna septembrie”.

Despre un candidat comun la prezidențiale, președintele PNL Nicolae Ciucă spunea că „e o decizie care se va lua în forurile de conducere”.

Citește și Ciucă, întrebat dacă l-ar vota pe Marcel Ciolacu la prezidențiale: Îndeplinește probabil condițiile. Niciodată să nu spui niciodată

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tanczos Barna, după demisia lui Florin Barbu de la Agricultură: E un minister greu, la care e mult de muncă

SUA „urmăresc foarte îndeaproape” criza politică din România, susține ambasadorul american la București

”Ştiu că ar fi frumos”. Lia Olguţa Vasilescu neagă că ar fi cerut demisia lui Sorin Grindeanu de la şefia Camerei Deputaţilor

Primarul Mario De Mezzo (PNL Olt): Sunt convins că PSD plăteşte oameni care să mă urmărească

Partenerii noștri