Live

Traian Băsescu, despre anularea alegerilor: E afacere dâmboviţeană. Mie să nu-mi spună PSD că ei n-au năravul să se bage

Data publicării:
Traian Băsescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că anularea alegerilor prezidenţiale este „o afacere dâmboviţeană” şi a subliniat că se îndoieşte că vor fi găsite probe că Rusia s-a implicat în aceste alegeri. 

„A ieşit doamna preşedintă a Curţii Constituţionale şi a spus motivele pentru care a anulat alegerea preşedintelui. Erau legate de finanţare, de influenţe şi aşa mai departe. Nimic legat de ruşi. Nimic. Deci, şi nu întâmplător a ieşit preşedinta Curţii Constituţionale, a ieşit ca să ia de pe fruntea Curţii Constituţionale anatema că în baza unui raport al serviciilor au fost anulate alegerile. Nu. Se pare că noi nu l-am primit. Pur şi simplu ne-a anunţat că din motive constituţionale a anulat”, a declarat Traian Băsescu, miercuri seară, la TVR Info, potrivit News.ro. 

Întrebat dacă acest raport ar trebui să vină de la preşedinte, care l-a şi promis la învestitură, Băsescu a declarat că a fost o mare greşeală. 

„Mare greşeală. Eu am spus tot timpul că nu e treaba lui. Dacă eram în locul dânsului - şi nu prea îmi place să mă substitui, dar am mai spus-o, aşa că o mai spun o dată - chemam procurorul general. Erau toate actele CSAT-ului din şedinţa în care s-a dezbătut problema cu raportul serviciilor, cu stenogramele fiecărei intervenţii a membrilor CSAT. Şi le dădeam cu opis şi sub semnătură procurorului general, domnul procuror general, ia vezi tu dacă e ceva aici. Ce vă spun eu însă cu instinctul pe care mi l-am format, e o afacere dâmboviţeană”, a declarat Băsescu.  

Fostul şef al statului a adăugat că actualul preşedinte trebuie să închidă subiectul anulării alegerilor prezidenţiale. 

„Trebuie să închidă subiectul. Să închidă spunând «Nu avem probe, sau avem probe, sau am constatat că sunt elemente care necesită ancheta Parchetului General». Nu-i treaba preşedintelui”, a mai declarat Băsescu.  

Acesta a adăugat că „preşedintele României nu are atribuţii în a constata legalitatea alegerilor”.  

„Va trebui să găsească o soluţie, pentru că mă îndoiesc că se vor găsi probe că sunt implicaţi ruşii. Ruşii, în ticăloşia lor, când au văzut că apar suspiciuni, au jucat-o propagandistic cu doamna Zaharova, cu toată lumea, făceau declaraţii, plus oamenii de influenţă pe care îi au în presă, societatea civilă, toţi o ţineau cu ruşii cum ne-au furat preşedintele. Nu, ni l-am furat noi. Şi nu e prima dată”, spune Băsescu. 

Acesta a adăugat: „Mie să nu-mi spună PSD-ul că ei n-au năravul să se bage peste alegeri".  

„Le-am trăit, le-am simţit pe pielea mea. Mi-aduc aminte alegerile din 2009 când nu ştiau cum să falsifice rezultatul să nu câştig eu alegerile, dă-i că-s furate voturi, că se renumărăm, s-au renumărat. Până la urmă le-am câştigat”, a mai declarat Băsescu. 

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024 au fost anulate, după desecretizarea unor documente din cadrul CSAT, invocându-se, între altele, influenţe statale. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concluziile lui Traian Băsescu după Summitul B9: „În 5-7 ani, Europa își va putea garanta securitatea”. Care ar fi punctul nevralgic

Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”

Replica lui Traian Băsescu, întrebat dacă ne putem apăra timp de 72 de ore, în fața unui atac al Rusiei

Nicuşor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski: Ne dorim ca industria noastră de apărare să beneficieze de expertiza ucraineană

Partenerii noștri