VIDEO | Cum vorbește engleză premierul desemnat
Cu mandat în Parlamentul European încă din 2009, Viorica Dăncilă n-a prea vorbit engleza în public. Cele mai multe discursuri şi interviuri au fost în română, chiar şi atunci când interlocutorul i s-a adresat în engleză. Am găsit totuşi un discurs în engleză, ţinut de Viorica Dăncilă la deschiderea unei expoziţii, la Bruxelles, în februarie anul trecut. Iată un scurt fragment!
De ce a ajuns o pacientă de la Spitalul Floreasca să plătească 8.000 de euro pentru a fi operată într-o clinică privată
Patru tablouri au fost furate din Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer
Accident grav pe DN6, în Mehedinți. Cinci persoane au fost rănite, două sunt inconștiente. Traficul este blocat
Cristian Deliorga, judecător CCR, Victor Ponta și Florin Manole au zburat cu un avion privat în Grecia
Uniformă școlară obligatorie pentru a combate fenomenul de „bullying”. Ce prevede proiectul de lege depus de PSD
Cresc prețurile la curent la Hidroelectrica. Cine va fi afectat
AUR e deschis negocierilor cu PSD pentru guvern, în anumite condiții. Piperea: Fără „șopârle” care s-au folosit în cazul Veștea
Nicu Ștefănuță compară situația din Germania cu cea din România după scorul AfD: AUR stă bine și pe stradă, nu doar în sondaje
Accident grav pe Șoseaua Colentina. O mașină a ajuns pe linia de tramvai. Circulația a fost restricționată
După ieșirea de la consultările cu președintele, jurnaliştii l-au întrebat pe Liviu Dragnea ce limbi străine vorbeşte Viorica Dăncilă. „Franceză și engleză”, a răspuns președintele PSD.
Traducerea părții de discurs din materialul video - Viorica Dăncilă, europarlamentar: Mă bucur că îi avem alături pe reprezentanţii statelor din Golf, pentru că scopul cel mai important al acestei expoziţii e să arate că cetăţenii Uniunii Europene acordă importanţa cuvenită culturii din regiunea Golfului. În plus, cu acest eveniment sperăm să contribuim la consolidarea relaţiei dintre Uniunea Europeană şi statele Golfului. Şi nu vorbim doar de legăturile culturale, ci şi despre relaţiile economice. Cooperarea e cheia prosperităţii. Cultura e un limbaj universal. Speranţa noastră e că, prin această expoziţie, putem contribui la consolidarea dialogului inter-cultural.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News