Horaţiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), anunţă, miercuri, că peste 300 de oameni şi 240 de utilaje şi echipamente lucrează, în prezent, pe primul lot al Autostrăzii Unirii A8 montan, la mai puţin de o lună de la startul efectiv al lucrărilor, ceea ce înseamnă un început foarte bun al şantierului.
Oficialul de la Transporturi precizează că lucrările vor fi supravegheate online de către constructor, iar săptămânal se vor realiza filmări cu drona pentru a urmări evoluţia tul şantierului.
„Lucrări în forţă pe primul sector al Autostrăzii Unirii A8 montan! La mai puţin de o lună de la startul efectiv al lucrărilor, constructorul român de pe lotul 1D Joseni - Ditrău confirmă începutul foarte bun pe care l-am văzut încă din etapa de pregătire a şantierului. Mobilizarea este deja la înălţime: peste 300 de oameni şi 240 de utilaje şi echipamente lucrează în prezent pe primul lot de autostradă construit în judeţul Harghita”, arată, miercuri, secretarul de stat Horaţiu Cosma, într-o postare pe Facebook.
În şantier se desfăşoară simultan lucrări precum terasamente şi umpluturi, consolidări şi îmbunătăţirea terenului de fundare, precum şi lucrări la pasaje şi ecoducte.
„Este exact ritmul pe care ni-l doream, după ce am finalizat proiectarea cu trei luni înainte de termen, fapt ce a permis demararea lucrărilor în vârful acestui sezon de lucru”, precizează oficialul.
Pe cei 14,4 kilometri ai lotului Joseni–Ditrău vor fi construite 18 poduri, pasaje şi viaducte, 3 ecoducte pentru asigurarea permeabilităţii faunei, un nod rutier la Joseni, dar şi o descărcare provizorie spre următorul lot, 2A Ditrău–Grinţieş, astfel încât acest sector să poată funcţiona independent.
Cosma spune că, în paralel, se pregăteşte documentaţia necesară pentru ca să fie autorizate lucrările şi pe următorul lot montan, 2A Ditrău - Grinţieş.
„Un element important este şi transparenţa în urmărirea acestui proiect. Conform contractului, constructorul asigură supravegherea online a lucrărilor, prin camere web instalate în punctele de lucru, iar imaginile sunt disponibile pe site-ul CNIR. În plus, atât antreprenorul, cât şi supervizorul contractului vor realiza, alternativ, în fiecare săptămână, filmări cu drona pe întreg aliniamentul şantierului. Vom putea urmări, astfel, pas cu pas, evoluţia primului şantier ce face parte din sectorul montan al Autostrăzii Unirii”, precizează Cosma.
Acesta mai spune că A8 avansează în fiecare zi, fiind optimist cu privire la realizarea lucrărilor în termenele asumate.
„Ceea ce vedem acum, între Joseni şi Ditrău, ne dă motive serioase de optimism pentru următorii ani. Obiectivul nostru este unul extrem de ambiţios: legătura pe autostradă dintre Moldova şi Transilvania, un proiect aşteptat de generaţii şi care va schimba fundamental conectivitatea dintre cele două provincii istorice”, afirmă Cosma.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Sebastian Eduard