Live

Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Păcii. Circulația metroului este afectată

Data actualizării: Data publicării:
Garnitură de metrou. Foto: Metrorex

Autorităţile investighează, miercuri, o posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Păcii, circulaţia garniturilor fiind reorganizată.

„Metrorex informează că astăzi, 20.05.2026, în jurul orei 14:45, în staţia de metrou Păcii, firul 2, în direcţia Preciziei a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulaţia trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situaţii", anunţă, miercuri, Metrorex, într-un comunicat de presă.

Personalul Metrorex a solicitat intervenţia SMURD şi a Poliţiei.

„Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex, vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informaţi prin sistemul de sonorizare din staţii şi trenuri”, a mai transmis sursa citată.

La faţa locului sunt echipaje care încearcă să salveze persoana şi să afle exact ce s-a întâmplat.

Deocamdată, nu au fost transmise date oficiale despre victimă şi stadiul intervenţiei.

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia ia în considerare construirea unor rețele de metrou în marile orașe, concepute să fie folosite și ca adăposturi antiaeriene

Un general-colonel rus, fost șef al trupelor chimice ale Moscovei, s-a sinucis. A fost găsit „în bucătărie, așezat pe scaun”

„E vremea să mai vină şi norocul”: scumpirea biletelor la metrou, „întreruptă”, anunță Radu Miruță. Șefa Metrorex ar putea fi demisă

Radu Miruță, despre amânarea deciziei de scumpire a biletelor de la metrou: Am cerut niște date

Partenerii noștri