Live

Camera Deputaților a adoptat legea privind dreptul pacienților la a doua opinie medicală, plătită de stat

Data publicării:
Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că pacienții asigurați vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, costurile urmând să fie acoperite de sistemul de asigurări de sănătate. Camera Deputaților este for decizional în acest caz, după ce inițiativa legislativă a fost adoptată anterior și de Senat.

Potrivit proiectului de lege, medicul curant va avea obligația de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism organizat la nivelul unității medicale în care a avut loc consultația inițială.

Inițiatorii arată că măsura are ca scop facilitarea accesului pacienților la servicii medicale și reducerea timpilor de așteptare în procesul de diagnosticare și tratament.

„Pacientul are dreptul de a fi direcționat și programat la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism creat la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația. Toate persoanele asigurate au dreptul la a doua consultație medicală, plătită de sistemul de asigurări medicale, cu scopul de a obține a doua opinie medicală pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă aceasta este justificată”, conform inițiativei legislative.

Noua reglementare urmărește să ofere pacienților mai multă siguranță în stabilirea diagnosticului și a planului de tratament, precum și un acces mai clar la traseul medical necesar.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților cu 284 de voturi „pentru”, un vot „contra”, o abținere și trei deputați care nu au votat.

După adoptarea în Parlament, legea urmează să fie trimisă spre promulgare.

Editor : A.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Funcționarii publici care sunt rezerviști voluntari nu sunt în stare de incompatibilitate. Proiectul adoptat de Senat

Senatul schimbă regula în cazurile de abandon familial: acțiunea penală, din oficiu

Cum a ajuns Trump să dea peste cap planul Ucrainei de falimentare a armatei ruse. „Este ca și cum i-ai da mai multe gloanțe ucigașului”

PNL sesizează CNCD în cazul Câciu. Liberalii cer PSD și conducerii Camerei deputaților să se delimiteze și să-l sancționeze pe deputat

Partenerii noștri