Live

Managerul Spitalului Bistriţa: Majoritatea pacienţilor vindecaţi de coronavirus refuză să doneze plasmă. Unii nici nu recunosc boala

Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa, Gabriel Lazany, a spus că majoritatea pacienţilor din judeţ care s-au vindecat de COVID-19 refuză să doneze plasmă pentru a-i ajuta pe alţii, unii chiar negând faptul că au fost infectaţi cu noul coronavirus.

"Ceea ce am aflat de la Centrul de transfuzii sanguine este că sunt foarte mulţi pacienţi vindecaţi care sunt contactaţi de către ei în vederea donării de plasmă şi, din păcate, marea lor majoritate refuză. Unii dintre ei, am înţeles, chiar nu recunosc că au avut boala. Recoltarea de plasmă întâmpină probleme, pentru că pacienţii vindecaţi nu sunt, din păcate, cooperanţi", a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, Gabriel Lazany, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, managerul unităţii spitaliceşti spune că eficienţa oricărui tratament aplicat pacienţilor cu COVID-19 aflaţi în stare gravă este "destul de redusă", fiind înregistrate decese la jumătate dintre cei care ajung să fie internaţi la Terapie Intensivă.

"Noi lucrăm pe protocoalele care sunt elaborate de Ministerul Sănătăţii, şi nu pe cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ceea ce MS întocmeşte ca protocol medical de tratament este transmis şi aplicat de către toate spitalele din România. S-a administrat şi plasmă convalescentă, am făcut şi tratament cu ozonoterapie, dar, din păcate, eficienţa oricărui tratament la pacienţii gravi este destul de redusă. Rata decesului în Terapie Intensivă e undeva la 50%", a afirmat Gabriel Lazany.

Directorul Centrului de transfuzii sanguine Bistriţa, Adina Beudean, a precizat din totalul de 74 de pacienţi vindecaţi de COVID-19 consideraţi eligibili, care au fost contactaţi, au donat plasmă zece, unul dintre aceştia urmând să vină la sfârşitul săptămânii pentru a dona pentru a treia oară.

Potrivit lui Beudean, până în prezent a fost cerută plasmă pentru doi pacienţi internaţi la SJU Bistriţa.

Managerul spitalului bistriţean a mai declarat că răspândirea noului coronavirus în judeţ este una "destul de rapidă" şi că cei mai mulţi pacienţi au provenit din localităţile de pe Valea Someşului.

"Cei mai mulţi pacienţi au venit de pe Valea Someşului. (...) Din păcate, răspândirea virusului este destul de rapidă şi vedeţi că, nemaiavând nicio restricţie, contactele şi circulaţia populaţiei sunt la nivelul întregului judeţ şi nu ştii de unde poţi contracta. Este deja o sarcină dificilă şi pentru Direcţia de Sănătate Publică, de a mai face anchete epidemiologice, pentru că efectiv nu ştii cu cine ai mai intrat în contact", a mai spus Gabriel Lazany. 

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Medicii din Sibiu anunță care este starea de sănătate a lui Alex, copilul găsit ieri în pădure

Zeci de persoane s-au simţit rău după ce au participat la nunta fiului unui fost comisar de poliție, în Iaşi. Zece au fost spitalizate

Cinci cadre medicale de la spitalul din Bolintin, reţinute pentru luare de mită. Ce au găsit anchetatorii la percheziţii

„Au fost mai multe promisiuni neonorate”. Orașul cu spital nou, de șase etaje, inaugurat doar pe două niveluri. Motivul revoltător

Partenerii noștri