Video „Au fost mai multe promisiuni neonorate”. Orașul cu spital nou, de șase etaje, inaugurat doar pe două niveluri. Motivul revoltător

Data publicării:
spital nou timisoara
Pentru a putea fi date în folosință, celelalte patru etaje ale noului spital au nevoie de aparatură. Sursa foto: colaj captură video Digi24

Situație revoltătoare la Timișoara, unde un spital nou nu poate fi folosit în totalitate. Din cele șase etaje ale noii clădiri, funcționale sunt doar două. Motivul - lipsesc echipamente medicale extrem de importante, care ar urma să fie cumpărate abia peste doi sau chiar trei ani. În aceste condiții, mare parte din activitatea medicală se desfășoară în vechea unitate. „Au fost mai multe promisiuni neonorate ale foștilor miniștri ai Sănătății”, transmit reprezentanții Primăriei.

Povestea noii clădiri a spitalului de copii din Timișoara a început în 2014, cu promisiunea unui loc de tratament modern și un termen de finalizare de doar doi ani. Între timp, proiectul a trecut prin insolvențe, întârzieri și șantiere care au avansat greu. Astăzi, clădirea cu șase etaje există, dar funcționează doar parțial. Prima secție mutată aici a fost Unitatea de Primiri Urgențe, deschisă în septembrie 2025. Abia acum se deschide și noul ambulatoriu.

„Ca și specialitate vom avea specialitățile de pediatrie, de NPI - Neuropsihiatrie infantilă, Oftalmologie, ORL. Mare parte din dotări s-au făcut cu ajutorul ONG-urilor. Clădirea are 6 etaje în total, dintre care funcționale sunt doar două”, a declarat, pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, Iulia Bagiu.

În noul ambulatoriu funcționează cabinete pentru consultații și monitorizarea copiilor.

„E foarte frumos, nu mă așteptam! M-am dus în clădirea de vizavi, am crezut că acolo este. Nu am știut că s-a deschis aici și după am fost trimiși aici”, spune o mamă.

„Sunt locuri unde e nevoie de mult mai mult, iar ceea ce e aici e clar că e un lucru bun pentru noi ca părinți, pentru ei ca și pacienți”, e de părere o altă doamnă.

Întrebată cât de mult a așteptat deschiderea aceasta, Larisa Tătar, asistent medical onco-hemato, răspunde: „Cred că peste 10 ani și fiecare dintre noi am așteptat această deschidere.”

„Ne bucurăm, pentru că putem să le oferim copiilor un cadru și o ambianță plăcută, nu mai vin cu teamă la noi, iar așa cum vedeți, cabinetele sunt prietenoase, sunt viu colorate”, spune Ana-Maria Misici, medic primar oftalmolog.

Pentru a putea fi date în folosință, celelalte patru etaje ale noului spital au nevoie de aparatură.

„Au fost mai multe promisiuni neonorate ale foștilor miniștri ai Sănătății. Ambiția noastră este ca în acest an să terminăm blocul operator și secția ATI și să începem pe alte secții: ortopedie, chirurgie, laboratorul”, a declarat, pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara, Silvana Andreaș.

„Până atunci, restul secțiilor de la Spitalul de Copii 'Louis Țurcanu' din Timișoara vor funcționa în aceeași clădire, veche de 100 de ani”, transmite jurnalistul Digi24, Mihai Vălușescu.

Autoritățile locale nu exclud și accesarea de fonduri europene, pentru a grăbi dotarea cu aparatură, care ar putea dura între 2-3 ani, în funcție de alocările bugetare.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea care va apărea pe cupoanele de pensie. Ce ar urma să se întâmple cu facilitățile de transport ale...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”