Live

Pancreasul artificial a fost dezvoltat în Israel. Cum funcționează „implantul viu”, care ar elimina injecțiile zilnice cu insulină

Data publicării:
Foto: Profimedia

Oamenii de ştiinţă din Israel şi Statele Unite au dezvoltat un „implant viu” care acţionează ca un pancreas artificial, o realizare care ar putea să elimine într-o bună zi nevoia legată de administrarea zilnică a injecţiilor cu insulină pentru milioane de oameni diagnosticaţi cu diabet.

Institutul de Tehnologie din Israel, cunoscut şi sub acronimul Technion, a anunţat luni această invenţie după un studiu ale cărui concluzii au fost publicate în revista Science Translational Medicine, informează Agerpres.

Noul sistem, bazat pe celule, funcţionează ca o farmacie încorporată. El monitorizează în mod continuu nivelurile glicemiei, produce în mod autonom şi eliberează cantitatea exactă de insulină de care are nevoie organismul. Spre deosebire de tehnologiile existente, noul implant funcţionează fără nevoia unor pompe externe şi de monitorizare permanentă a pacienţilor.

Citește și

Speranță nouă în lupta cu cancerul pancreatic: combinația de trei medicamente care oprește boala

Un impediment major al unor astfel de implanturi a constat mereu în sistemul imunitar al organismului, care atacă adeseori ţesuturile străine. Cercetătorii au reuşit să rezolve această problemă prin proiectarea unui „scut cristalin” care protejează implantul de respingerea imunitară, permiţându-i să funcţioneze în mod fiabil pentru perioade lungi de timp.

Până acum, această tehnologie a menţinut cu succes controlul glucozei pe termen lung la şoareci şi a rezistat implantării la primate non-umane.

Deşi obiectivul principal al noului implant vizează în prezent diabetul, cercetătorii spun că platforma sa medicală poate fi adaptată pentru a trata şi alte boli cronice. Prin modificarea celulelor, implantul ar putea elibera în mod continuu dozele de proteine necesare pentru a trata hemofilia şi alte boli genetice sau afecţiuni ale metabolismului.

Dacă tehnologia se va dovedi de succes în studiile pe oameni, ea va marca o schimbare importantă în medicină, asigurând trecerea de la administrarea manuală şi pentru toată viaţa a unor medicamente la „o terapie vie” care se reglează singură în interiorul organismului.

 

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Extraterestrul!”. O mașină cu un design cum nu s-a mai văzut a apărut în România! Poliția a dat cea mai dură sancțiune

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cooperare militară în Marea Roșie: exerciții navale comune SUA–Israel, monitorizate de statele din regiune

Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel, în calitate de peședinte al Camerei Deputaților: agenda deplasării și membrii delegației

Explozii în două orașe din Iran: cel puțin cinci morți, printre care o fetiță de 4 ani, și 14 răniți. Cauzele incidentelor

Armata israeliană a recunoscut că numărul victimelor din Gaza se ridică la aproximativ 70.000 (Reuters)

Partenerii noștri