Live

Rafila: Introducerea obligativităţii purtării măştii s-ar putea să nu dea rezultate

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Guliver/GettyImages

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a recomandat populaţiei să poarte mască de protecţie în spaţiile închise aglomerate şi în mijloacele de transport pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, însă consideră că o eventuală impunere a acestei măsuri nu va da rezultatele aşteptate.

„Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie (de impunere a obligativităţii măştii sanitare - n.r.). Aşa cum am mai afirmat, mai ales că este o perioadă extrem de călduroasă, este bine să existe o participare a populaţiei la acest efort de limitare a răspândirii. Ea se poate face printr-o măsură foarte simplă, prin utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Am văzut chiar exemple din partea unor persoane care s-au hotărât să le folosească. Cred că este un mesaj puternic, pentru ca oamenii să înţeleagă că, dacă se protejează pe ei, protejează şi pe ceilalţi. Trebuie să avem un anumit tip de solidaritate şi responsabilitate.

Introducerea obligativităţii s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu - masca dacă este purtată incorect este inutilă. Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi corect. Este greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestia asta”, a declarat Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.

Peste 12.000 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 7.398 mai multe faţă de ziua anterioară.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Un interviu ”banal” a făcut internetul ”să explodeze”! Nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce-i reproșează fostul ministru Alexandru Rafila lui Nicolae Ciucă în privința vaccinurilor Pfizer: „Ar fi trebuit să fie mai atent”

Marcel Ciolacu susține că Guvernul a „tras de timp” în cazul scandalului Pfizer: „Credeți că puteam câștiga vreun proces?”

Contractul de vaccinuri Pfizer. Reacția lui Alexandru Rafila, după ce Digi24 a arătat că a încercat să paseze o decizie-cheie

Contractul cu Pfizer. Decizia-cheie privind vaccinurile, pe care Ministerul Sănătății încerca să o paseze (Documente)

Partenerii noștri