Video Spitalele din România, blocate în birocrație. Manager: „Viața noastră este alcătuită din mormane de hârtii”
Spitalele din România sunt, în continuare, blocate în birocrație. Medicii și rezidenții au de completat nenumărate documente pentru că digitalizarea, soluția recomandată de specialiști, se face greu, mai ales la nivel de mentalități. În prezent, doar câteva spitale din țară funcționează cu un sistem informatic bine pus la punct.
Un român din patru suferă de obezitate. Legătura dintre grăsimea de pe burtă și sănătate. Când devine aceasta periculoasă
Un medic a fost găsit înjunghiat după un incendiu izbucnit într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei
Medic iranian stabilit în România, despre Mojtaba Khamenei și răsturnarea regimului islamic din Iran
Povestea celor șase kilometri de drum județean, care nu au fost asfaltați niciodată. O ambulanță a rămas împotmolită în noroi
Doctoriță bătută de familia unei paciente, la spitalul Târgu Jiu
Camerele de gardă ale spitalelor din toată țara sunt pline de pacienți cu gripă sau infecții respiratorii. Apelul medicilor
Se înăspresc controalele la concediile medicale. Ministrul Rogobete anunță o ordonanță de urgență în acest sens
Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Mâncatul de Sărbători, „sport” național. Cum explică specialiștii tendința de a cumpăra, găti și mânca fără măsură
Mircea este student în anul 5 la Medicină în Timișoara. Vrea să fie chirurg și lucrează zilnic pentru visul său. Dar, când a început să facă practică s-a lovit de o problemă pur românească: birocrația.
"Partea de foi, foaia de observație a pacientului este foarte grea deoarece noi trebuie să scriem ce am făcut în protocolul operator, ce am făcut în foaia de observație. Scriem același lucru de 3 ori. În acel timp pe care îl pierdem scriind foi ne-am putea ocupa mult mai mult de pacient", spune Mircea Pintea.
În aceeași situație sunt majoritatea tinerilor care se pregătesc pentru o carieră medicală. Noua generație se regăsește greu în birocrația din sistemul sanitar.
"Viața noastră e alcătuită din mormane de hârtii, pe lângă faptul că foile de observații trebuie ținute 20-25-30 de ani. Cred că suntem undeva la 15% sau 20% din potențialul de digitalizare a spitalului", estimează Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.
O soluție ar fi digitalizarea. Ministerul Sănătății are în program aproape 20 de spitale pentru un sistem integral de transmitere a datelor online. Cel mai avansat dintre ele este la Timișoara.
"Sunt preluate automat toate datele de la toate aparatele, nu se mai poate spune că nu se știe dacă injectomatul a dat 10 sau 20 de mililitri pe oră de noradrenalină sau de alt medicament, este evident preluat automat", explică Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara.
Însă pe lângă problemele logistice, digitalizarea se lovește și de competențele personalului.
"Infrastructură de comunicații - suntem în primii 5, respectiv competențe digitale pentru cetățeni și personal în aparatul administrativ și nu numai - pe ultimul loc. Ponderea ne ține tot acolo, pe ultimele locuri", constată Dragoș Cristian Vlad, președinte Autoritatea pentru Digitalizarea României.
"Un medic sau o asistentă care 30 de ani a lucrat în fața pacientului doar cu foaia și cu pixul, să schimbi abordarea, viziunea, modul de vizualizare a pacientului într-un sistem digital... sigur că necesită timp", spune Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăți.
În prezent, Ministerul Sănătății alocă peste 400 de milioane de euro pentru digitalizare și 6 milioane de euro pentru instruirea personalului.
Reporter: Mihai Vălușescu
Operator: Mihai Pop
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News