Greșelile pe care le fac studenții în sesiune. Psihologii avertizează că tinerii pot ajunge în pragul epuizării
Studenții sunt în sesiune, iar cel mai mare pericol pentru ei este că pot ajunge în pragul epuizării. Psihologii atrag atenția că acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea lasă învățatul pe ultima sută de metri.
Viața de student la cămin vs în chirie: diferențe uriașe de preț. Economist: „Pentru părinți e o misiune imposibilă”
Viața de student la Medicină, de probă. Zeci de liceeni au participat la școala de vară organizată de UMF Iași
Au început înscrierile la facultăți. Psiholog, influencer sau politician, printre meseriile la care visează viitorii studenți
„Transpir, mă doare stomacul”. Stresul, inamicul candidaților înaintea examenelor. Cum poate fi depășită lupta emoțională
„Am depus 25 de CV-uri și nu am fost acceptată nicăieri”. Absolvenții români își găsesc greu de lucru. Bariera de care se lovesc
Tehnologiile viitorului, create de studenți români. Care sunt printre cele mai noi invenții de pe piața IT: „E fascinant!”
Sportul, minune pentru creier. Cum poate ajuta mișcarea la curățarea toxinelor și prevenirea unor boli ca Alzheimer sau Parkinson
Practică încă din băncile facultății. Cum încearcă marile universități din țară să-și pregătească studenții pentru piața muncii
„Moda” reclamațiilor scrise cu AI. Cum recunosc instituțiile statului sesizările formulate cu ajutorul inteligenței artificiale
Eliza Sumanaru - studentă USV Iași: „La începutul sesiunii mi-am stabilit un plan. În fiecare zi mă trezesc la aceeași oră, îmi fac o oră pentru învățat, 10 minute pauză și tot așa.”
Eliza este studentă în anul doi la Universitatea de Științele Vieții, din Iași. După primul an de facultate a simțit pe pielea ei ce înseamnă învățatul haotic, așa că și-a regândit strategia de studiu.
Eliza Sumanaru - studentă USV Iași: „Cred că m-am trezit la 7 și am stat până la 4.00 dimineața și următoarea zi m-am trezit tot la 7 și cam asta am făcut toată sesiunea în primul an. După sesiune se simte foarte puternic, oboseală foarte mare, îmi pierd concentrarea.”
Sfaturile psihologilor pentru studenți, în sesiune
În ajutorul studenților vin în această perioadă psihologii din Universitate. Principalul sfat al acestora este ca tinerii să învețe organizat și să-și aloce și timp pentru odihnă.
Marinela Tătărășanu - psiholog USV Iași: „Ar fi de recomandat să ia pauze cel mult la 50 de minute de învățare, pauze de 10 - 15 minute. După o sesiune de două, trei ore de învățare, luăm o pauză mai mare, de două, trei ore.”
Studentă: „Doar dacă aș învăța dinainte, dar nu cred că învață cineva din timp, o lună, două. E imposibil! La ultimul examen am stat trei zile și vreo două nopți și tot n-am învățat suficient.”
Studentă: „Sunt zile stresante, în care nu poți să adormi sau ești conștient că nu ai cum să înveți într-un timp așa scurt și sunt nopți nedormite.”
Student: „Mă gândesc că este multă materie și mare parte din ea n-o s-o folosesc în viață și o s-o folosesc numai acum, pentru a obține o notă.”
Alt obicei nociv al studenților, susțin psihologii, este că au renunțat la foaie și pix și aleg să învețe, în schimb, de pe diferite dispozitive.
Marinela Tătărășanu - psiholog USV Iași: „Doar citesc de pe telefon, iar o parte dintre ei, care nici nu au randament în plan academic, se rezumă doar la a citi cursurile. Noi le facem recomandările să-și printeze cursurile, să aibă materialele la îndemână, ca să poată să facă sublinieri, să facă scheme.”
Sesiunea de examene se încheie la sfârșitul lunii ianuarie.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News