Live

Poliţiştii din Ghana le cer preoţilor să nu mai facă profeţii de Anul Nou, mai ales dacă sunt înfricoşătoare

Data publicării:
Preoţii din Ghana obişnuiesc să facă profeţii în prag de Anul Nou. Foto: Profimedia Images

Poliţiştii din Ghana i-au somat pe preoţi să se abţină de la obiceiul de a face profeţii în prag de Anul Nou, mai ales dacă acestea sunt înfricoşătoare, pentru că mesajele lor pot duce la stări de teamă, anxietate şi chiar decese în rândul credincioșilor, informează BBC.

"Liberatea religioasă nu este o scuză pentru încălcarea drepturilor altora", a amintit poliţia, într-un comunicat.

Milioane de creştini din Ghana se adună în biserici, la final de an, când preoţii de aici obişnuiesc să facă profeţii. Acestea pot fi optimiste, dar şi foarte ameninţătoare.

Anul trecut, poliţia a trebuit să intervină după ce enoriaşii au fost copleşiţi de profeţii despre calamităţi şi decese şi să-i someze pe preoţi să înceteze.

Însă măsura este considerată ilegală şi abuzivă de apărătorii preoţilor.

"Nicio lege din Ghana nu permite poliţiei să legifereze profeţiile", a declarat avocatul Sammy Darko, unul dintre contestatarii măsurii.

"Libertatea religioasă înseamnă mai mult decât libertatea de a merge la o sinagogă, o biserică sau o moschee. Înseamnă că oamenii nu ar trebui să-şi încalce principiile şi credinţele fundamentale pentru a se conforma unei culturi guvernamentale decât dacă încalcă o lege specifică", a spus acesta. 

Darko a adăugat că poliţia a pierdut deja un proces intentat de un pastor căruia i s-a interzis să mai profeţească, anul trecut, după ce a prezis că un cântăreţ celebru va fi împuşcat.

Însă poliţia ghaneză mizează pe cooperarea preoţilor.

"Trebuie să ne practicăm credinţa în limitele legii pentru a asigura un mediu sigur, lipsit de anxietatea profeţiilor despre lucuri rele, periculoase sau mortale", se arată în comunicatul poliţiei.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alina Gorghiu critică declarațiile „șocante, de Ev Mediu”, ale preotului Nicolae Tănase: „E o invitaţie la viol!”

Putin nu are nicio intenție să meargă în zonele inundate. În schimb, a trimis preoți să se roage din elicoptere să stea ploaia (VIDEO)

Căsătoria care a revoltat o țară întreagă: un preot de 63 de ani s-a căsătorit cu o fată de 12 ani. Ceremonia a fost publică și filmată

BOR: Preoţii sunt obligaţi să păstreze neutralitatea în campaniile electorale. Opţiunile politice, exprimate doar prin vot secret

Partenerii noștri