Video „Uite aicea, oameni buni, pui de urs”. Un bărbat care s-a filmat cu doi pui de urs găsiți este cercetat pentru braconaj
Un bărbat din Mureş este cercetat pentru braconaj după ce s-a filmat cu doi pui de urs pe care i-a găsit și a postat imaginile pe reţelele sociale.
Bărbat atac de urs într-o pădure din județul Mureș
România are cei mai mulți urși din Europa. Ce soluție propun asociațiile care îi protejează
Un urs a surprins un grup de tineri care urcau pe munte. Cum au reușit să alunge animalul
Un urs tânăr aflat în încurcătură a fost salvat lângă o pensiune din munții Apuseni
Un bărbat din Arad a capturat doi pui de urs și i-a dus acasă ca animale de companie. El a fost reținut de polițiști
O turistă de 18 ani din Iași a murit înecată în Lacul Frumoasa, Harghita, după ce a fugit speriată de un urs
Cine este bărbatul atacat de urs, duminică seara, la Predeal: victima este în stare gravă la spital
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Ancheta poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a început după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini cu bărbatul filmat în timp ce ţine în braţe doi pui de urs foarte mici.
Animalele se zbat, încercând să scape. „Uite aicea, oameni buni, pui de urs!”, spune bărbatul, în timp ce persoana care îl filmează îi spune: „Ce gheare are! Să nu te muşte, mă!”
„La data de 5 martie a.c., în baza unor imagini video apărute pe anumite reţele online de socializare, care surprind un bărbat ce ţine în mâini doi pui de urs, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. Urmare a primelor verificări, a reieşit faptul că evenimentul ar fi avut loc în zona Deda din judeţul Mureş, iar persoana surprinsă în imagini a fost identificată, fiind vorba despre un bărbat de 21 de ani, din Deda”, a transmis vineri IPJ Mureş într-un comunicat.
Din ancheta poliţiei reiese că, după ce i-a filmat, bărbatul a eliberat în natură cei doi pui de urs.
„În acest caz cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările faptei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin”, precizează oficialii Poliţiei Mureş.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News