Live

Urs împușcat ilegal în Brașov cu o armă cu termoviziune. Doi bărbați au fost reținuți

Data publicării:
Foto Shutterstock

Doi bărbaţi din judeţul Braşov au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de braconaj după ce au împuşcat un urs, fără a deţine autorizaţie legală de vânătoare. Poliţiştii au stabilit că aceştia ar fi folosit o armă echipată cu dispozitiv de termoviziune, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, suspecţii au fost prinşi în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona oraşului Victoria.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 37 şi 24 de ani, din oraşul Victoria, respectiv comuna Viştea, au fost depistaţi imediat după ce ar fi săvârşit o faptă de braconaj asupra unui exemplar din specia urs brun, se arată într-un comunicat al IPJ Braşov.

„Ar fi executat, fără drept, focul de armă asupra animalului, folosind o armă de vânătoare echipată cu dispozitiv de termoviziune. Asupra acestora au fost identificate şi echipamentele utilizate în activitatea infracţională, precum şi părţi de origine animală”, au transmis poliţiştii.

În momentul depistării, cei doi nu deţineau autorizaţie legală de vânătoare.

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Show la TV în Italia! Cristi Chivu l-a văzut în studio și i-a zis direct: ”Poți s-o spui în română?”. Au urmat hohote de râs

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tânăr, salvat de jandarmi după ce a fost fugărit de un urs. El şi-a aruncat lucrurile și motocicleta pentru a scăpa de animal

Comisarii Gărzii de Mediu au scos peste 6 kilometri de plase ilegale și sute de kilograme de pește braconat din ape

Arme letale ilegale, ascunse în pământ şi folosite la braconaj. Zeci de percheziţii în Bistrița-Năsăud: 11 suspecţi vizaţi

Bărbat atac de urs într-o pădure din județul Mureș: este conștient, SMURD a intervenit cu un elicopter și l-a dus la spital

Partenerii noștri