Live

Exclusiv Valul de caniculă afectează grav agricultura. Ministrul Mediului: Ne confruntăm cu o secetă severă, iar previziunile nu sunt optimiste

Data publicării:
Canicula afectează agricultura, avertizează ministrul Mediului. Foto: Profimedia

Temperaturile record înregistrate în ultima perioadă afectează grav agricultura, avertizează ministrul Mediului. În direct la Digi24, Mircea Fechet a declarat că ne confruntăm cu o secetă severă și există riscul ca unele culturi să fie compromise.

Agricultura este grav afectată de valul de caniculă care a lovit țara noastră, spune ministrul Mediului. 

„Avem o săptămână plină de cod roșu de caniculă ziua și nopți tropicale, nu poți respira nici noaptea. Sperăm începând de joi să se mai domolească canicula, dar în continuare credem că o să avem o lipsă de precipitații și agricultura va fi afectată. Am vorbit cu un fermier care îmi spunea că dacă nu intervenim într-o zi sau două unele culturi de porumb vor fi compromise”, a declarat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului spune că previziunile pentru următoarea perioadă nu sunt deloc îmbucurătoare și ar trebui să învățăm să irigăm corect pentru a salva agricultura. 

„Din păcate ne confruntăm cu secetă pedologică severă și nici previziunile nu sunt optimiste. Stăm prost cu nivelul de apă în sol. Și în cazul irigațiilor va trebui să ne învățăm să irigăm ca în 2024, nu ca în 1960, cum este acum. Pompăm apă sau o cărăm de la zeci de km, pierdem o mare parte de când pompăm și până ajungem la locul în care irigăm. Constatăm că la rădăcina plantei unde ne interesează ajunge foarte puțină apă. Iar apa fiind o resursă epuizabilă, cred că suntem obligați să ne folosim de cele mai bune tehnologii”, a mai adăugat ministrul Fechet.

Editor : D.U.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ursula von der Leyen, despre schimbările climatice: „Această vară a fost una a adevărului. Dunărea, Rinul dispar sub ochii noştri”

Debitul Dunării va crește în următoarele zile, însă rămâne mult sub media multianuală a lunii septembrie

El Nino se intensifică și ar putea deveni cel mai puternic înregistrat vreodată. Când va atinge apogeul

Cod portocaliu de caniculă în mai multe zone din țară: temperaturi de până la 36 de grade. Cum va fi vremea în București HARTĂ

Partenerii noștri