Live

Vărul pompierului ucis la Bran a fost reținut pentru omor calificat. Ce le-a spus anchetatorilor

Data actualizării: Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: GettyImages

Polițiștii și procurorii brașoveni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, suspect în cazul dublei crime din Bran. Este vorba despre vărul bărbatului care lucra ca pompier și cu care victima ar fi avut un conflict mai vechi, au transmis oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Vărul pompierului găsit mort alături de soție, luni dimineaţă, într-o vilă din comuna Bran a fost reţinut, luni seară, ca fiind principalul suspect în cazul dublei crime. Potrivit procurorilor, acesta ar fi păstruns în casa celor doi soți după ce a spart geamul uneia dintre ușile de acces.

”Inculpatul P.I.D. s-a înarmat cu un cuţit şi un topor şi a pătruns prin efracţie (spargerea geamului uneia dintre uşile de acces) în imobilul de domiciliul al soţilor P.A.I. şi P.N.A., situat în localitatea Şimon. În dormitorul soţilor P., inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu obiect/obiecte tăietor/tăietoare victimelor P.A.I. şi P.N.A., aceştia decedând ca urmare a loviturilor”, au transmis procurorii printr-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, agresorul și-a recunoscut parțial faptele şi a precizat că avea un conflict mai vechi cu victima.

Față de inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile de violare de domiciliu şi omor calificat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Un bărbat, pompier la SMURD Moieciu și soția sa au fost găsiți morți în locuința din satul Șimon, luni dimineața. Colegii bărbatului au alertat familia după ce acesta nu a sosit la serviciu. O rudă i-a descoperit fără viață.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O regină a frumuseții din Ecuador a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Momentul în care atacatorul cu sabie de samurai este arestat. Acesta a ucis un copil de 14 ani și i-a tăiat mâna unei polițiste

Două transporturi ilegale de lemne au fost descoperite de polițiști din elicopter. Aparatul de zbor supraveghea traficul din Brașov

Partenerii noștri