Exclusiv Traian Băsescu spune că „România poate evita o penurie de carburanți”. Ce îl îngrijorează însă pe fostul președinte
Traian Băsescu a spus la Digi24 că România are de unde să cumpere țiței, pentru a evita o penurie de carburanți. „Problema este să funcționeze rafinăriile”, a subliniat acesta. Însă ce îl îngrijorează pe fostul președinte este producția de energie electrică - „închiderea unor grupuri care funcționau pe cărbune, poate că trebuia amânată”.
Traian Băsescu: „Nicușor Dan și-a abandonat rolul de președinte”
Băsescu, despre summitul NATO: „Este cel mai important de la înființarea organizației”. Ce a spus despre trupele americane din Europa
Supraproducția de castraveți, eșec pentru producătorii din Olt. Prețul derizoriu cu care se vinde sacul de 25 de kilograme
SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și să revină la masa negocierilor. Când și unde va avea loc întâlnirea (Axios)
România a avut unele dintre cele mai mici prețuri din UE în 2025. Cât a ajuns puterea de cumpărare a românilor
Noi soiuri de pepeni pe câmpurile din Dăbuleni. Care sunt sortimentele-vedetă vara aceasta
Criza economică aglomerează magazinele secondhand. Șase din 10 români cumpără haine la mâna a doua
Trump susține că puterea sa nu cunoaște „nicio limită” după războiul cu Iranul: Cine altcineva ar fi putut realiza o asemenea blocadă?
Mașinile electrice sfidează prăbușirea pieței auto. Vânzările au crescut cu 88% față de luna mai a anului trecut. Ce spun proprietarii
„Prețul va exploda dacă se prelungește conflictul, dacă Trump nu încetează conflictul și să treacă la negocieri. Deci va crește prețul. Pentru că foarte mulți spun - dar s-au făcut rezervele când țițeiul era la jumătate de preț. Da, dar rezervele se înlocuiesc la prețul actual. Deci de asta crește prețul carburanților pe măsură ce crește prețul țițeiului pe plan mondial și România nu va avea ce să facă. Va trebui să stea în linie cu ce se întâmplă pe piața globală. De ce? Dacă vom încerca să blocăm administrativ creșterea prețului, ne vom alege cu un rezultat cert, care înseamnă penurie. Adică operatorii nu vor fi interesați să mai aducă pe piața românească nici benzină, nici motorină. Trebuie să fim foarte atenți aici, a declarat Traian Băsescu la Digi24.
Din punctul meu de vedere, nu este o problemă pentru România să se aprovizioneze cu țiței. Problema este să funcționeze rafinăriile. Întâmplător, cam toate au intrat în revizii exact acum.
„Închiderea unor grupuri care funcționau pe cărbune, poate că trebuia amânată”
„Însă România poate lua țiței din Kazahstan prin terminalul de la Novorosit, se poate aproviziona cu țiței irakian și țiței azer. De marți, se poate aproviziona cu gaze din Algeria. Deci, România are toate variantele să nu intre în lipsă de combustibil pentru populație și pentru economie, care mă îngrijorează mai tare. Mă îngrijorează însă producția de energie electrică, închiderea unor grupuri care funcționau pe cărbune, poate că trebuia amânată”, a adăugat fostul președinte.
UE se pregătește de penuria combustibililor. Mesajul comisarului pentru Energie
Uniunea Europeană ia în considerare reactivarea măsurilor de criză energetică pe care le-a utilizat în 2022, când Rusia a redus livrările de gaze, pentru a face faţă perturbărilor care se manifestă pe pieţele energetice din cauza războiului din Iran, a declarat marţi comisarul pentru energie, Dan Jorgensen, care a cerut europenilor într-o scrisoare să ia în considerare limitarea călătoriilor pentru a evita penuria de energie, relatează Reuters şi Politico, potrivit News.ro.
Jorgensen a spus că războiul din Iran ar putea provoca o perturbare prelungită a pieţelor energetice.
„Nu va fi de scurtă durată, deoarece chiar dacă mâine s-ar instaura pacea, vor exista în continuare consecinţe, deoarece infrastructura energetică din regiune a fost distrusă de război”, a declarat el reporterilor după reuniunea miniştrilor UE.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News